Decizia premierului privind eliberarea din funcţie a Ştefaniei Duminică a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial.
"La data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Vasilica Ştefania Duminică se eliberează din funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale", potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial.
Lucrarea de disertaţie a Ştefaniei Duminică este "un plagiat integral", "o fotocopie" după o lucrare cu acelaşi titlu din 2008, a anunţat, vineri, Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti (UB), care a cerut rectoratului UB să propună retragerea titlului de master al secretarului de stat.
Comisia de Etică a UB a precizat că s-a autosesizat în legătură cu lucrarea de disertaţie "Pagini web în prezentarea elementelor de geografie a României în ciclul primar", a Ştefaniei Duminică, susţinută în 2012 în cadrul Departamentului CREDIS al Universității din București.
Autoarea este doctorandă la Facultatea de Psihologie şi Ştiințele Educaţiei a Universităţii din București, unde susţine activităţi de predare în conformitate cu statutul de doctorand, a precizat Comisia de Etică.
Comisia a analizat lucrarea Ştefaniei Duminică şi pe cea cu acelaşi titlu de Camelia Voiculescu, susţinută în 2008 în cadrul Departamentului pentru pregătirea personalului didactic al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti.
"Lucrarea de disertaţie a doamnei Ştefania Vasilica (Duminică) Voicu este un plagiat integral al lucrării doamnei Camelia Voiculescu. De la Titlu, Cuprins până la Concluziile personale, totul este copiat identic. De fapt, este vorba de o fotocopie a lucrării sursă în care s-au produs câteva modificări minore care trădează efortul superficial de înlăturare a posibilității de identificare a lucrării sursă. Raportul Comisiei, anexat acestui Proces verbal, detaliază tehnic plagiatul", a concluzionat comisia.
Comisia a precizat că s-a pronunțat în unanimitate "în legătură cu acest grosolan atentat la integritatea academică produs printr-o gravă abandonare a simplelor şi bunelor practici academice".
Conducerea Universităţii Bucureşti a cerut, vineri, Consiliului Naţional de Etică să retragă titlul de master acordat secretarului de stat Ştefaniei Duminică, după ce Comisia de Etică a UB constatat că lucrarea de disertaţie a fost plagiată integral.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, declara, în 20 februarie, că a avut mai multe discuţii cu secretarul de stat Ştefania Duminică şi a înţeles că aceasta se va retrage, precizând că demisia este un act personal, iar o eventuală demitere nu ţine de el, ci de Guvern.
"Mi-a cerut un răgaz de câteva zile ca să înţeleagă despre ce este vorba, pentru că era vorba despre un lucru care s-a întâmplat cu mai mulţi ani în urmă", a declarat Remus Pricopie, precizând că aceasta a solicitat şi câteva zile de concediu.
Preşedintele Traian Băsescu declara, în 18 februarie, că îi cere premierului Victor Ponta revocarea secretarului de stat în Ministerul Educaţiei Ştefania Duminică pentru plagiat, menţionând că ştie că şefului Guvernului o să îi fie greu să sancţioneze astfel o faptă de plagiat.
Ştefania Duminică este şi lector universitar la Departamentul de formare a profesorilor din cadrul Universităţii din Bucureşti şi profesor de limba şi literatura română în învăţământul preuniversitar.
A absolvit Liceul Pedagogic din Bucuresti, şi-a luat licenţa la Facultatea de Litere a UB şi a făcut un master în management educaţional la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a UB, fiind doctorand în cadrul aceleiaşi universităţi, în domeniul Ştiinţele educaţiei.