Asociația lui Ștefan Godei a contestat în instanță procesele verbale de constatare în baza cărora au fost formulate plângerile contravenționale ale ANPC.
Primul dosar a fost înregistrat la Judecătoria Buftea, pe 28 iulie, conform portalul instanțelor de judecată, relatează Realitatea Plus. Obiectul dosarului este „plângere contravenţională ANPC NR. 1156332/06.07.2023”, petent figurează Asociația “Sf. Gabriel cel Viteaz”, iar intimat este Autoritatea Naţională pentru Protecţia consumatorilor – Comisariatul pentru protecţia consumatorilor sector 2.
Într-un alt dosar, depus în aceeași zi și la aceeași judecătorie, este formulată o „plângere contravenţională ANPC NR. 1154962/10.07.2023”. Asociația lui Ștefan Godei este reclamant, iar Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Ilfov este reclamată.
Ștefan Godei se afla în arest preventiv din data de 5 iulie, alături de alte cinci persoane acuzate pentru trafic de persoane și grup infracțional organizat în dosarul căminelor groazei din Ilfov. Pe 27 iulie, Curtea de Apel București a prelungit cu încă 30 de zile arestul preventiv pentru Ștefan Godei.