Judecătorii vor decide dacă pun sau nu sechestru pe averea fraților Godei pentru a se recupera eventualul prejudiciu din acest dosar, dacă inculpații vor fi condamnați.
Ștefan Godei a zâmbit pe tot parcursul șederii sale în sala de judecată și a spus că nu este de acord cu sechestrul pe bunurile sale.
Între timp, continuă ancheta și sunt adunate noi probe în cazul azilelor groazei din Ilfov.
Dosarul "căminelor groazei" a șocat opinia publică în ultimele săptămâni, dezvăluind un sistem îngrozitor de abuzuri și neglijențe în căminele pentru bătrâni. Condițiile inumane în care au trăit sute de bunicii, abuzați fizic și emoțional, au declanșat numeroase anchete.
Azilele groazei - Marcel Ciolacu cere DEMITERI
Azilele groazei - Marcel Ciolacu cere demiteri în centre: „Sunt condiții de ev mediu în centre! Să desființăm instituții cu totul”. Premierul a cerut, în ședința de Guvern de joi, demiteri de șefi în mai multe județe și a anunțat că Poliția a deschis anchete la unele inspectorate.
„Este a treia şedinţă de Guvern în care discutăm situaţia din centrele pentru persoane vârstnice, copii şi persoane cu dizabilităţi. Suntem la finalul controlului la nivel naţional şi deja există date şi fapte clare care ne obligă pe toţi să luăm anumite decizii ferme.
Există o situaţie de netolerat, judeţe unde s-au găsit centre fără autorizaţie, care funcţionau clandestin, toate sub ochii funcţionarilor statului român. Plus alte centre cu probleme grave, închise sau cu activitatea suspendată. Este inadmisibil acest lucru. Cele mai multe asemenea cazuri sunt în Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi Bucureşti, mai ales în Sectorul 1", a spus Marcel Ciolacu.