Steagul roșu a fost arborat luni pe litoral, din cauza pericolului de înec. Bate vântul, iar curenții sunt foarte puternici, un tânăr de 23 de ani care a intrat în mare fiind resuscitat de un achipaj SMURD. Turiștii însă nu țin cont de avertizări și intră în apă, a declarat Vasile Borteș, șeful salvamarilor, la un post TV.
„Turiștii au venit la mare să se distreze, să se relaxeze. Nu mai țin cont de steagul roșu, nici de avertizări”, a spus acesta.
El a precizat că un tânăr de 23 de ani din Iași s-a aruncat în apă împreună cu un prieten, deși nu știa să înoate prea bine, iar curenții erau curenți foarte puternici. „Colegul lui a reușit să ajungă la mal. A fost recuperat și el, a venit și Smurdul. Se pare că e o mică șansă să supraviețuiască”, a spus Vasile Borteș.
Acesta a precizat că, având în vedere prognoza meteo, steagul roșu va fi arborat pe litoral probabil pentru următoarele zece zile, însă turiștii nu țin cont de avertizări.
„Nu cred că vreți să auziți ce cuvinte ne aruncă. Ce să mai dai sfaturi când de ani de zile batem monedă?”, a menționat șeful salvamarilor.
Acest a mai spus că unii dintre turiști nu își iau medicamentele pe care le au prescrise, nu se hidratează, leșină pe plajă.
El a adresat o rugăminte părinților și bunicilor să supravegheze copiii, doar duminică fiind pierduți trei copii pe plajă.