Conform proiectului ambițios, statul urmează să acorde:
- Suma de 2.000 de lei pentru fiecare absolvent de gimnaziu care a obținut media 10 la evaluarea națională 2024;
- Suma de 5.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu cu media generală 10 în sesiunea de vară a examenului de bacalaureat.
”Ținând cont că este vorba de tineri absolvenți de gimnaziu, respectiv de liceu cu rezultate remarcabile la învățătură, care au toate șansele să continue să obțină performanțe în învățământul liceal, respectiv în învățământul universitar, apreciem că li se poate oferi un stimulent financiar care să fie util în dezvoltarea lor ulterioară, în domeniul profesional și personal.
În contextul menționat anterior, apreciem că performanța lor este excepțională și merită evidențiată, stimulată și celebrată.
Acest lucru constituie un semn de apreciere pentru rezultatele lor și o invitație către întreaga populație școlară la un învățământ de performanță înaltă”, afirmă Ministerul Educației, în nota de fundamentare a proiectului.
Beneficiarii și modalitatea de acordare a stimulentelor financiare vor fi stabiliți printr-un ordin al ministrului, mai prevede actul normativ.
În anul 2024, un total de 80 de absolvenți de liceu au reușit să obțină media maximă la examenul de bacalaureat, dintre care 58 la examenul național, 1 la sesiunea specială și 21 la examenul de bacalaureat german, în sesiunea iunie-iulie 2024. De asemenea, 74 de absolvenți de clasa a VIII-a au înregistrat media 10 la evaluarea națională.