Societatea Națională Nuclearelectrica SA va supune aprobării acționarilor săi, în cadrul Adunării Generale Extraordinare din data de 22 august 2014, Strategia de continuare a Proiectului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă, conform solicitării Departamentului pentru Energie de completare a ordinii de zi a AGEA.
Strategia prevede într-o primă etapa inițierea, derularea și finalizarea de către SNN a unei proceduri competitive de selectare a unui investitor privat (IP) în vederea constituirii unei societăți, respectiv un joint-venture. Societatea va fi constituită între SNN și unul sau mai mulți investitori privați, valoarea investiției SNN în EnergoNuclear fiind transferată companiei nou înființate.
Societatea este premergătoare unei companii de tip IPP (Producător independent de energie).
Inițial, noua societate de proiect va fi constituită din aportul exclusiv în numerar al SNN și al investitorului privat selectat, corespunzător unei cote de 49%, respectiv 51%. Contribuția în numerar a SNN va fi inițial de maximum 2 milioane de euro. Capitalul social minim al proiectului va fi dimensionat astfel încât să permită contribuția integrală în natura a SNN și a statului român la proiect, plus alte aporturi în numerar inițiale și ulterioare, însă contribuția investitorului privat nu va reprezenta mai puțin de 51%.
Statul român deține dreptul de a contribui în natură și/sau numerar, cu respectarea procentului minim de deținere al IP de 51%.
'Având în vedere angajamentul asumat de proprietarul de tehnologie nucleară de tip CANDU și statul român în fața Comisiei Europene, în timpul analizei Proiectului în baza art. 41 al Tratatului EURATOM, o cerință importantă pentru investitori vizează capabilitatea de a asigura construcția Proiectului utilizând tehnologia CANDU 6 și de a garanta nivelul de securitate nucleară angajat de către proprietarul tehnologiei CANDU 6 și de statul român în timpul procesului de obținere a opiniei Comisiei Europene', se menționează în comunicat.
Noua Strategie de continuare a Proiectului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă are în vedere asigurarea obiectivelor energetice strategice pentru România pe termen lung, la cele mai mici costuri pentru consumatori, în condițiile disponibilității tuturor resurselor aferente necesare și cu respectarea cerințelor de mediu (ținta de decarbonizare) stabilite de Comisia Europeană.
'Creșterea capacității energetice a centralei de la Cernavodă cu încă două unități a fost identificată de statul român ca fiind soluția optimă de acoperire a deficitului de capacitate după anul 2020, așadar decizia de dezvoltare a proiectului prin procedura de tip Green/Brown Field are în vedere demararea cu celeritate a acțiunilor prevăzute în Strategie și reducerea costurilor de investiție cauzate de întârzierile în procesul de dezvoltare a Proiectului', se mai spune în comunicat.
Strategia de continuare a Proiectului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă va fi pusă la dispoziția acționarilor începând cu data de 11 august, pe pagina de Internet a SNN.