Aceste abonamente se vor încadra în acea limită de 33%, facilitatea fiind limitată la 400 euro pe an.
Spre exemplu, dacă cineva este plătit cu salariul minim brut, adică 3.000 de lei, 33% reprezintă 990 lei. Angajatorul poate oferi facilitatea în limita a 990 lei/lună.
„Angajatul poate să meargă la sală, să își facă abonament, iar apoi să meargă cu factura la angajator. El îmi plătește mie (ca angajat), dar nu mai mult de 990 lei/lună. Apoi încă 990 lei. Poate da și 300 lei din factura asta, și tot așa până ajung la valoarea de maxim 400 euro”, a explicat pentru HotNews.ro Cornel Grama, consultant financiar.
Această facilitate se va aplica din februarie. Până atunci și ANAF o să vină cu o modificare a Formularului 112, pentru că în acea facilitate de 33% intră mai multe beneficii, inclusiv vacanțe, chirie sau masa de prânz.
Legea 34/2023 se aplică și pentru PFA, tot în limita a 400 de euro.
Facilitatea se aplică pentru abonamentele legate de codurile CAEN:
- 9311-Activități ale bazelor sportive
- 9312 - Activități ale cluburilor sportive
- 9313 - Activități ale centrelor de fitness
Reamintim că angajații pot avea anumite facilități, începând cu data de 1 ianuarie a acestui an, asta dacă angajatorii doresc să facă acest lucru, opțiunea nefiind obligatorie. Practic, dacă un angajator vrea să dea un soi de creștere salarială, poate aplica lejer noile prevederi fiscale. Aici este vorba despre vacanțele angajaților, masa de prânz și abonamentele la sala de fitness, mai scriu jurnaliștii de la HotNews.ro. Cu alte cuvinte, angajatorii pot să ofere, pe lângă salariul de bază, o serie de facilități la care nu se vor plăti CAS, CASS și nici impozit.