O nouă anchetă a poliţiei italiene arată că jihadiştii nu au complexe moral-religioase când vine vorba de făcut bani: Statul Islamic cooperează foarte bine cu mafia italiană în introducerea canabisului în Europa, potrivit The Telegraph.
Chiar dacă legea islamică Sharia interzice consumul şi traficul de droguri, iar ISIS pedepseşte aspru în Siria şi Irak orice încălcare a legii, liderii grupării închid ochii când e vorba să facă milioane de euro, spune Franco Roberti, şeful anti-mafie din Italia.
Traseul drogurilor începe din Africa de Nord, trece prin Libia şi ajunge în Sicilia: mai precis Casablanca, Maroc, apoi Algeria, Tunisia şi Tobruk în estul Libiei, unde ISIS este bine poziţionată.