Una din 20 de fete cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani a fost victima unui viol în decursul vieții
La nivel global, numărul fetelor care merg la școală și își continuă studiile este mai mare ca oricând, însă progresele remarcabile înregistrate în domeniul educației au contribuit prea puțin la construirea unui mediu în care fetele au parte de mai multă egalitate și de mai puțină violență, au avertizat UNICEF, Plan International și UN Women într-un nou raport publicat miercuri - „A New Era for Girls: Taking stock on 25 years of progress” [O nouă eră pentru fete: bilanțul a 25 de ani de progrese].
Conform raportului, emis înainte de cea de-a 64-a sesiune a Comisiei pentru Statutul Femeii, numărul fetelor aflate în afara sistemului de învățământ a scăzut cu 79 de milioane în ultimele două decenii. În ultimii 10 ani, raportul dintre fetele și băieții care frecventează învățământul secundar s-a modificat în favoarea fetelor.
Totuși, violența împotriva femeilor și a fetelor rămâne un fenomen răspândit. În 2016, de exemplu, femeile și fetele au reprezentat 70% dintre persoanele identificate ca victime ale traficului la nivel mondial, majoritatea dintre ele fiind victime ale exploatării sexuale, potrivit raportului publicat miercuri de UNICEF.
Uimitor este faptul că una din 20 de fete cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani – în jur de 13 milioane – a fost victima unui viol în decursul vieții, aceasta fiind una dintre cele mai violente forme de abuz sexual la care sunt expuse femeile și fetele.
„În urmă cu 25 de ani, guvernele lumii și-au luat un angajament față de femei și fete, însă și-au respectat promisiunea doar parțial. Deși, la nivel mondial, s-a obținut sprijin politic pentru școlarizarea cât mai multor fete, acestora nu li s-au oferit competențele și susținerea de care au nevoie nu doar pentru a-și construi propriul destin, ci și pentru a putea trăi în siguranță și demnitate. Accesul la educație nu este suficient – trebuie să schimbăm și comportamentul și atitudinea oamenilor față de fete. Putem vorbi într-adevăr de egalitate doar în momentul în care toate fetele beneficiază de protecție împotriva violenței, își pot exercita drepturile în mod liber și se bucură de șanse egale în viață”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore, potrivit comunicatului organizației.
Raportul a fost publicat în contextul campaniei Generation Equality și marchează cea de-a 25-a aniversare a Declarației de la Beijing și a Platformei de Acțiune –planul istoric elaborat în scopul promovării drepturilor femeilor și ale fetelor.
„Adolescentele, în mod special, se confruntă cu un nivel ridicat al discriminării pe criterii de vârstă și gen și continuă să fie ignorate în comunitățile lor și în forumurile decizionale, rămânând în mare parte invizibile la nivelul politicilor guvernamentale. Încurajarea și susținerea adolescentelor aduc un triplu beneficiu societății – pentru fetele de azi, United Nations Children’s Fund adultele care vor deveni și viitoarea generație de copii. Dacă nu reușim să înțelegem acest lucru și nu punem capăt discriminării ce afectează fetele din întreaga lume, ne va fi foarte greu să atingem țelurile ce țin de egalitatea de gen stabilite în cadrul Agendei 2030”, a mai spus Anne-Birgitte Albrectsen.
Fetele, expuse unui risc crescut de violență în orice mediu: online, la școală, acasă, în comunitate
În prezent, fetele sunt expuse unui risc crescut de violență în orice mediu – atât în spațiul online, cât și la școală, acasă și în comunitate – consecințele acesteia fiind de ordin fizic, psihologic și social.
Raportul notează faptul că o serie de practici negative, precum căsătoriile timpurii și mutilarea genitală a femeilor (MGF), continuă să perturbe și să pericliteze viața, probabil, a milioane de fete din întreaga lume. În fiecare an, 12 milioane de fete se căsătoresc la vârste fragede, iar 4 milioane sunt expuse riscului de MGF.
La nivel global, probabilitatea ca fetele de 15-19 ani să justifice violența împotriva femeilor în spațiul conjugal este la fel de mare ca în rândul băieților de aceeași vârstă.
Datele Institutului de Statistică al UNESCO arată că, în 2017, 170.718 fete din învățământul primar, gimnazial și secundar se aflau în afara sistemului de educație din România, în creștere față de 162.669 în 2016 și față de 143.311 în 2015.
Tendințele negative ale nutriției și sănătății în cazul fetelor
Raportul UNICEF evidențiază, în cazul fetelor, și tendințe negative îngrijorătoare în domeniul nutriției și al sănătății, multe dintre ele de neimaginat în urmă cu 25 de ani.
De exemplu, globalizarea, trecerea de la o alimentație tradițională la alimente procesate nesănătoase și expansiunea rapidă a marketingului agresiv ce vizează copiii au condus la creșterea consumului de alimente nesănătoase și de băuturi zaharoase. Aceasta a contribuit la răspândirea supraponderabilității și a obezității în rândul copiilor și al adolescenților.
Între 1995 și 2016, prevalența supraponderabilității aproape s-a dublat în cazul fetelor de 5-19 ani, de la 9% la 17%, numărul actual al fetelor supraponderale (155 de milioane) dublându-se față de cel înregistrat în 1995 (75 de milioane), conform raportului publicat miercuri de UNICEF.
În România, potrivit unui studiu publicat în 2017 de Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate, la fetele de 8 ani, prevalența obezității este de 9%, mai mică față de prevalența obezității la băieți (13,50%).
Fetele prezintă în continuare un risc crescut de contractare a unor infecții cu transmitere sexuală, inclusiv HIV, acesta din urmă afectând în prezent 970.000 de adolescente în vârstă de 10-19 ani, față de 740.000 în 1995. Adolescentele de 10-19 ani reprezintă în continuare aproape 3 din 4 cazuri de noi infecții detectate la nivelul adolescenților din întreaga lume.
La nivel global, în ultimii 25 de ani, au apărut, de asemenea, tot mai multe preocupări cu privire la deteriorarea sănătății mintale, datorată parțial și utilizării excesive a tehnologiilor digitale. Raportul notează faptul că suicidul reprezintă, în momentul de față, a doua cauză de deces în cazul adolescentelor de 15-19 ani, fiind depășit doar de patologiile materne., potrivit raportului publicat miercuri de UNICEF.