Aglomeraţie şi nervi, la primele ore ale dimineţii, în staţiile de autobuz din zona Obor. Bucureştenii care au plecat cu treburi de acasă s-au trezit că nu pot lua metroul.
Începând de astăzi, la solicitarea Primăriei Capitalei, staţia de metrou Obor va fi închisă timp de două luni, pentru că se lucrează la refacerea tavanului.
Oamenii sunt nemulţumiţi, pentru că zona era şi aşa una dintre cele mai aglomerate ale Capitalei. Vrând-nevrând, bucureştenii s-au înghesuit în staţiile de autobuz.