Englezul stătea liniştit pe pat şi fuma. La un moment dat, din senin, ţigara electronică i-a explodat în gură, scoţându-i trei dinţi şi provocându-i arsuri la nivelul feţei şi pe mâini.
Bărbatul a fost transportat de urgenţă la spital, unde medicii i-au acordat îngrijirile necesare, scrie The Mirror.
Un membru al echipajului de ambulanţă a povestit ulterior că este unul dintre primele astfel de cazuri cu care are de-a face.
"Au mai fost câteva cazuri când încărcătoarele ţigaretelor electronice s-au supraîncălzit şi au luat foc. Dar acesta este primul caz pe care îl întâlnesc, în care ţigara în sine a explodat sau a ars în asemenea fel", a explicat Malcolm Stevenson.
"În urma accidentului, victima s-a alesc cu cel puţin trei dinţi scoşi şi arsuri pe faţă, braţe şi palme. Cu siguranţă e ceva neobişnuit", a adăugat el.