Ploile abundente din ultima perioadă au dus la alunecări de teren în Genova. Pietre şi pământ au blocat străzi şi au distrus maşini, iar vântul puternic a smuls arbori din rădăcini. Aproximativ 10 familii, ale căror case se aflau în zone nesigure, au fost evacuate. Sute de voluntari ai protecţiei civile s-au mobilizat în aşteptarea unor inundaţii cum n-au mai fost de 50 de ani.
Situaţia este dramatică şi la Veneţia, unde marea a inundat mai multe străzi. Asta nu i-a speriat pe turişti şi nici pe alergătorii care au participat la Maratonul Veneţiei. Au parcurs ultimii doi kilometri prin apa rece. Pentru astăzi este aşteptată o nouă creştere a nivelului mării, de 40 de centimetri.
Tot nordul ţării este sub cod roşu de vreme rea. Numeroase localităţi au fost inundate, iar riscul alunecărilor de teren este crescut.
Marea a înghițit o parte din insula Elba.mIar într-un orăşel, unii voluntari au încercat să improvizeze un dig pentru a opri apele. Însă fără succes.
Din fericire, mecanicul a reuşit să iasă la timp din cabină şi nimeni nu a fost rănit.