Au apărut noi informaţii în cazul bărbatului din Constanţa, găsit carbonizat pe un câmp. Poliţiştii au dat în urmărire maşina victimei despre care se ştie că avea 52 de ani şi lucra ca taximetrist. În plus, anchetatorii au apelat la ajutorul SRI pentru a verifica mai multe numere din agenda telefonului său mobil.
Cadavrul ars al bărbatului prezenta urme de gloanţe la nivelul capului, iar poliţiştii bănuiesc că acesta a fost împuşcat cu propriul pistol. Arma nu a fost încă găsită. Trupul taximetristului a fost găsit, joi, pe un câmp din apropierea localităţii constănţene Deleni.