După externarea ultimului pacient, spitalul trebuie să treacă printr-o procedură de curățenie și nebulizare. Abia atunci unitatea medicală va putea primi pacienți cu alte afecțiuni medicale. DSP trebuie să emită un aviz de funcționare în circuit normal.
La momentul evacuării forţate a spitalului Foişor, în urmă cu o mai bine de o lună, structura aprobată de DSP stabilea 20 de paturi ATI şi 90 de paturi pe secţii. În total, 110 paturi, adică maximum 110 pacienţi.
Reamintim că Spitalul de ortopedie "Foișor", din București, a fost evacuat de urgență în noaptea de 9 aprilie.
Atunci, zeci de pacienți, unii dintre ei recent operați, au fost nevoiți să îşi cheme rudele pentru a fi luaţi acasă. Cei mai mulți dintre ei nu erau din Capitală.
Oamenii au fost evacuați din spital pentru că unitatea a fost transformată în regim de urgență în spital pentru pacienții COVID. Însă mulți din pacienții evacuați suferiseră intervenții chirurgicale în urmă cu puţine ore.