”O zi la care nu m-am gândit că va veni, dar, DA mi-am dat demisia din funcţia de medic epidemiolog al SJU Focşani. De ce? Din multe motive adunate de câteva luni, atunci când managementul de top al unei unităţi sanitare este ultramegapolitizat, să ştiţi că lucrurile nu vor merge bine. Ştiu că nu sunt singurul medic care gândeşte acest lucru, însă pot afirma că sunt printre puţinii care o pot spune, care o pot face public. Eu sunt unul dintre adevăraţii specialişti, eu contez, eu nu am abandonat lupta, dar nu voi permite niciodată nimănui care a tras lozul câştigător şi a ajuns în vârful unei instituţii sanitare să îşi bată joc de munca mea şi a echipei mele”, a scris Stoica, pe Facebook.
Medicul epidemiolog deținea și funcția de coordonator al Serviciului de Prevenire a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale, din cadrul SJU Focșani.
Managerul interimar al Spitalului, Elena Codruţa Neagu, susține că demisia medicului epidemiolog ar avea legătură cu cea a fostului manager Constantin Mândrilă.
Neagu susține că spitalul a fost amendat de DSP cu 10.000 de lei din cauza faptului că medicul ”nu și-a făcut datoria” și că instruirile în spital se făceau ”doar pe criterii de prietenii”. Managerul SJU Focşani a mai subliniat că demisia contravine legislaţiei în vigoare conform căreia, în contextual pandemiei, un medic nu poate părăsi funcția de pe o zi pe alta pentru că pune în pericol viața pacienților.
”DSP Vrancea a amendat Spitalul Judeţean Focşani cu 10.000 de lei în urmă cu mai multe luni pentru că medicul Stoica Diana nu şi-a făcut datoria în ceea ce priveşte traseele epidemiologice, anchetele epidemiologice specifice în perioada apariţiei noului coronavirus etc. Spitalul Judeţean Focşani a plătit amenda respectivă şi nu i-a imputat-o medicului Stoica Diana, asta fiind cea mai bună dovadă că persoana în cauză nu a fost persecutată. Conducerea unităţii sanitare a primit numeroase sesizări din partea medicilor şi asistenţilor, în sensul că nu sunt instruiţi de medicul epidemiolog şi că astfel de instruiri s-au realizat doar pe criterii de prietenii. I-am solicitat în mai multe rânduri medicului în cauză să îşi facă datoria în mod corect faţă de tot personalul, nu pe criterii subiective”, a transmis managerul interimar al SJU Focșani, citat de Agerpres.