Doar în ultima săptămână, 13 pacienţi au contractat infecţia, dintre care trei şi-au pierdut viaţa într-un important spital londonez. Alţi 34 de pacieţi au fost identificaţi drept purtători ai patogenului.
Ciuperca, numită de cercetători Candida Auris, a fost pentru prima dată identificată de doctorii japonezi în 2009, în urechea unui pacient, conform news.ro.
În ultimii şapte ani, superciuperca s-a răspândit rapit în ţările lumii, fiind descoperită de medicii din Africa de Sud, Kuwait, India, Pakistan, Columbia, Venezuela şi Coreea de Sud.
Potrivit studiilor, saşe din zece persoane infectate cu această superciupercă îşi pierd viaţa, deşi medicii nu au putut să demostreze fără nicio urmă de îndoială că această ciupercă cauzează direct moartea unor pacienţi.
Reprezentanţii NHS sunt îngrijoraţi de această superciupercă, întrucât are o capacitate ridicată de transmitere în rândul pacienţilor. De asemenea, Candida Auris s-a dovedit rezistentă la trei clase de tratamente.
În plus, spitalul Royal Brompton a admis vineri că şi-a închis unitatea modernă de terapie intensivă pentru mai bine de două săptămâni, în timpul lunii iunie, pentru a elimina infecţia mortală.
Pacienţii britanici, care au fost infectaţi cu respectiva ciupercă, au decedat în urma cedării multiple de organe.
Însă, reprezentanţii spitalului londonez au susţinut că este imposibil de demostrat dacă infecţia este cea care a dus la moartea pacienţilor, a căror sisteme imunitare erau deja compromise.
În ciuda instituirii unui regim sever de dezinfectare şi a transferării pacienţilor într-o altă unitate de terapie intensivă, spitalul Royal Brompton nu a reuşit să scape de infecţie.
Unul dintre pacienţii infectaţi cu această superciupercă este tratat într-o unitate de terapie intensivă, în vreme ce ceilalţi doi au fost mutaţi în saloane diferite.
Reprezentanţii Royal Brompton au refuzat să ofere informaţii cu privire la tipul de pacienţi afectaţi de infecţiue, însă spitalul este cunoscut drept un centru pentru tratarea fibrozei chistice.
Public Health England (PHE) a emis un avertisment cu privire la descoperirea ciupercii la pacienţii britanici.
Aceasta este prima infecţie de pe teritoriul britanic care şi-a demostrat rezistenţa la mai multe tipuri de tratament.
Candida Auris provine din aceeaşi familie cu ciupercile care duc la apariţia candidozei. Însă, superciuperca intră în tarctul urinar şi respiratoriu, de unde se reorienteză spre sistemul circulatoriu.
Pacienţii sunt mai predispuşi infecţiei dacă sunt deja bolnavi critici şi cu un sistem imunitar slăbit.
Un purtător de cuvânt al Royal Brompron a susţinut că au fost identificate 47 de cazuri de persoane infectate în ultimul an.
Unitatea de terapie intensivă a fost închisă la 2 iunie, iar medicii au decis redeschiderea parţială la 13 iunie. Alte două cazuri au fost identificate la Berkshire.
Profesorul Hugh Pennington, un emerit profesor de bacteriologie de la Universitatea Aberdeen, a susţinut că apariţia acestei ciuperci este o veste proastă pentru cei care primesc tratament în respectiva unitate de terapie intensivă.
”Candida este o ciupercă normală, care poate fi găsită în mai multe zone din corp. Atunci când această ciupercă duce la apariţia unei infecţii, avem o oarecare neplăcere, însă nu este un pericol la adresa vieţii. Însă, poate să devină periculoasă pentru viaţa unui pacient în anumite situaţii, atunci când infectează pacienţi cu un sistem imunitar distrus”, a explicat Pennington.
Tratarea pacienţilor infectaţi cu această ciupercă este extrem de dificilă, întrucât infecţia ademostrat rezisrenţă la cele trei clase de tratamente antifungice folosite în mod obişnuit.
”Este foarte dificil de tratat, iar tratamentul este extrem de toxic, în special pentru pacienţii deja bolnavi. Dacă eşti deja la uşa morţii, iar acesta este de obicie cazul în unităţile de terapie intensivă, atunci este o veste extrem de proastă”.
Ciuperca este de obicei colectată de piele de pe diverse suprafeţe.
Pennington avertizează că eforturile ar trebui să se îndrepte spre măsuri de control a răspândirii infecţiei, cum ar fi prin spălatul mâinilor.