În rechizitoriu, procurorul arată că cei care l-au ajutat pe Dasaev în acea noapte, oferindu-i adăpost și consiliere erau conștienți de gravitatea faptelor de care era acuzat Gabriel Husein.
”Cumătru’ Gabi i-a tăiat pă unii, i-a luat Bucureştiu’, i-a luat Smurdu'(…) Belea, îi tentativă de omor, i-a tăiat în plămâni(…) La ce e asta, nu. Numai dacă dă amnistie Dragnea acum, s-ar putea să aibă noroc!”, se arată în rechizitoriu, din convorbirile inculpatului Tătaru Vasile, cel care l-a primit pe Dasaev în locuința sa, din localitatea Vânători, judeţul Vrancea, după producerea atentatului de la Music Pub.
Mai mult, se pare că același Tătaru Vasile s-ar fi ocupat de găsirea unor persoane care să ia aceste fapte asupra lor, în schimbul unor favoruri.
Chiar dacă lista martorilor, care au arătat spre Dasaev ca fiind singurul vinovat de înjunghierea baschetbaliștilor, este foarte scurtă, convorbirile telefonice, dintre Tătaru și alți apropiați ai lui, arată vinovăția lui Gabriel Husein.
Vasile Tătaru este un controversat om de afaceri și ex-președinte al FC ”Unirea” Focşani, în 2014 a fost cercetat pentru ultraj și contrabandă de țigări.
Cine răspunde pentru greșelile din anchetă? B.Botea: ”Nu a fost gasită arma crimei. Localul a fost lăsat neasigurat și în opinia mea s-au pierdut probe biologice importante”
Mai multe detalii ies la lumină, în cazul celor doi baschetbaliști americani, înjunghiați în Brăila. Bogdan Botea, avocatul sportivilor a povestit despre derularea anchetei, greșelile de procedură și imaginile surprinse de camerele de filmat.
”În primul rând, ei nu au fost agresivi de niciun fel. Se vede și pe înregistrările video, pe care ei le-au vizionat cu ocazia audierii și împreună cu anchetatorii. Au fost atacați fără niciun motiv rezonabil. După această primă încăierare s-au calmat și apoi a urmat atacul cu cuțit, în urma căruia, doi au fost răniți mai grav, dar și ceilalți au fost răniți, pentru că a avut loc acolo o bătaie generală, practic au fost atacați de tot localul”, a declarat avocatul Bogdan Botea.
Deși scandalul pare să fi fost spontan, ceea ce a urmat ar fi greu de imaginat și acum. Martorii din dosar ar fi declarat că sportivii au escaladat efectiv gardul care împrejmuia terasa, însă au fost vânați în continuare, în stradă, fără ca nimeni să intervină.
”Sunt 8 camere video care au văzut din unghiuri diferite tot ce s-a întâmplat, în acest moment încă se mai lucrează la identificarea persoanelor care au participat la aceste acte de violență. Ei au scăpat escaladând efectiv gardul localului și au fost vânați efectiv și în stradă”, a explicat Botea.
Sursele, citate de realitateadebraila.net, spun că localul, unde s-a produs tragedia, ar fi semnat de puțin timp un contract cu o firmă de pază care aparține unei cunoștințe a lui Dasaev. Întrebat dacă victimele i-au acuzat pe agenții de pază, Bogdan Botea a răspuns: ”Unul din sportivi a declarat acest lucru și se pare că așa este, ar fi fost lovit și de unul din agenții de pază”.
Avocatul sportivilor spunea în septembrie, anul trecut, că imaginile sunt concludente, iar în baza lor se poate face o reconstituire, care să facă lumină în acest caz.
”În zona unde s-a lovit cu cuțitul nu există camere video, pentru că este chiar la intrarea în toaletă, dar mișcarea persoanelor în local este vizibilă și poate fi reconstituită, pentru ca Bowie purta o șapcă florescentă și se vede momentul în care este atacat și de cine este atacat. Deci pot fi excluși suspecți care, probabil vor încerca să ia asupra lor aceste fapte, ca să-l salveze pe suspect”, a adăugat avocatul.
Șapte, sau opt suspecți, rămân încă în liberatate după atacul de la Music Pub. Greșelile de procedură și lejeritatea, cu care s-au mișcat forțele de ordine
Reacția lentă cu care s-au mișcat cei responsabili de identificarea și localizarea atacatorilor pune în pericol desfășurarea anchetei. Întrebat despre hainele pe care le purta Dasaev în noaptea atacului, avocatul sportivilor a declarat: ”Nu, se pare că această probă a fost pierdută. Era important, s-au ridicat probe ADN după hainele tuturor persoanelor participante, mai puțin această probă, care era esențială, pentru că îl plasa pe suspect lângă Bowie”.
Bogdan Botea a atras atenția asupra faptului ca acest dosar nu are la bază o simplă încăieraie între tineri, ci este o dovadă clară asupra crimei organizate din Brăila.
”Nu a fost gasită arma crimei. Localul a fost lăsat neasigurat și în opinia mea s-au pierdut probe biologice importante, din cauză ca nu au fost identificați imediat și urmăriți imediat, cei implicați. În primul rând Poliția trebuia să aibă totuși o mașină în apropiere. Polițiștii criminaliști trebuiau să izoleze imediat localul. Ei spun că au făcut cercetări la fața locului și sunt de acord cu acest lucru, dar la două trei ore, deja localul era deschis, putea să intre oricine în local la acea oră.(…) Problema este că în acest dosar, nu este vorba despre o simplă încăierare într-un local. Este vorba despre materializarea crimei organizate in acest oraș! Nu este vorba despre o bătaie între persoane oarecare. Este vorba de crimă organizată!”, a atras atenția Bogdan Botea.