Consilierii locali au respins un proiect similar în luna octombrie, dar în noiembrie au aprobat totuși alocarea a 35 de mii de euro doar pentru amenajarea oraşului de sărbători. Acum, însă, primarul a mai făcut o propunere. Edilul vrea un foc de artificii de 47 de mii de euro, iar în expunerea de motive se arată că spectacolul pirotehnic va fi filmat cu drona şi va fi transmis online.
Dezamăgit că aleşii majoritari din Consiliul Local Focşani au respins în luna octombrie bugetul pentru organizarea sărbătorilor de Crăciun şi Revelion, în sumă de 70.000 de euro, fiind aprobat ulterior doar un buget de 35.000 de euro pentru ornarea oraşului, primarul Cristi Misăilă insistă cu spectacolul pirotehnic din noaptea dintre ani.
Acesta a introdus suplimentar pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Focşani, din data de 16 decembrie, ultima ordinară din acest an, un proiect privind alocarea a 47.000 de lei de la buget pentru focurile de artificii.
În expunerea de motive se arată că focul de artificii va fi filmat cu dronă şi va fi transmis online. Totodată, va fi realizat şi un clip de 3 minute care va fi montat şi distribuit în seara de 1 ianuarie 2022.
Menționăm că bugetul este dublu faţă de anul trecut, când spectacolul pirotehnic a costat 22.000 de lei.