\"\"Cu câteva luni în urmă eram mai optimist cu privire la un acord unanim al statelor europene asupra intrării Croaţiei, României şi Bulgariei\"\" în spaţiul Schengen, dar \"\"acum, când chestiunea urmează să fie decisă, atmosfera este diferită\"\", a remarcat Michel într-un interviu acordat unui grup de publicaţii europene şi apărut luni în cotidianul ceh Hospodarske Noviny, potrivit Agerpres
Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) este aşteptat să se pronunţe joi asupra aderării Bulgariei, Croaţiei şi României la spaţiul Schengen. Guvernul olandez a transmis că se opune aderării Bulgariei, iar cel austriac că se opune aderării Bulgariei şi României, ambele guverne invocând presiunea migraţiei ilegale.
Referindu-se la Bulgaria, premierul olandez Mark Rutte a menţionat şi problemele acesteia legate de corupţie şi criminalitatea organizată.
În replică, premierul interimar bulgar Galab Donev a calificat luni îndoielile Olandei drept o manifestare a unui \"\"dublu standard\"\".
\"\"În zilele următoare, guvernul (bulgar) va continua discuţiile active cu partenerii săi pentru a asigura aderarea la spaţiul Schengen\"\", a declarat Donev. \"\"În acelaşi timp, în funcţie de rezultat, guvernul este pregătit să examineze răspunsul său, inclusiv adoptarea de contramăsuri\"\", a adăugat şeful executivului de la Sofia.