Întrucât cele sesizate au fost constatate și de echipajul de poliție care s-a deplasat, în cel mai scurt timp, la fața locului, s-a constituit o echipă formată din polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale și specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic Galați, care au efectuat cercetarea la fața locului.
Din verificările preliminare s-a stabilit faptul că în cursul nopții, în jurul orei 00:36, persoane necunoscute au forțat un geam termopan de la parterul clădirii și au pătruns în interior prin escaladare. Au fost răvășite bunurile din mai multe birouri precum și din casierie. Urmează a se stabili dacă în urma acestei activități infracționale au fost sustrase bunuri sau valori.
A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat, urmând a se stabili situația de fapt și eventual, schimbarea încadrării juridice.