Patrick Ekeng avea 26 de ani şi o fetiţă în vârstă de doi ani. Vineri seară, dinamovistul şi-a pierdut viaţa, după s-a prăbuşit pe terenul de fotbal, în timpul meciului cu echipa Viitorul.
Soţia fotbalistului ajunge în România la aproape patru zile de la tragedie. Din păcate, femeia nu poate face altceva decât să ridice trupul neînsufleţit al lui Patrick Ekeng şi să-l ducă acasă, în Camerun, pentru înmormântare.
Femeia a aflat despre starea soţului ei de la cel mai bun prieten a lui fotbalistului, Patrice Feussi, fundaș la Concordia Chiajna.
«Patrick a avut meci, a căzut, sunt aici la spital, e rău de tot.» Eu mă gândeam că trebuie să o ajut. Ea îmi spune: «Nu-mi vine să cred. Ce faceți acolo? Nu a murit. Trimite-mi poză. Este imposibil. El nu a murit. Nu are cum să moară!». Nici nu aveam putere să mai vorbesc. Am și eu familie. Ce-i spun copilului când întreabă unde e tati? Și soția lui e și însărcinată iar, în 3 luni, scrie gsp.ro.
Între timp, în România a fost deschisă o nouă anchetă pentru moartea sportivului.
Avocatul Poporului s-a autosesizat şi face verificări şi el în acest caz. Cercetările vizează atât împrejurările în care s-a petrecut tragicul eveniment cât și starea în care se găsește sistemul de ambulanță la nivel național.
În ce priveşte dosarul penal deschis de procurori, poliţiştii au ridicat ieri aparatură medicală de la PULS şi vor face noi audieri.
Raportul modico-legal prelimiar a arătat că fotbalistul avea inima mărită. Agentul camerunezului, Hasan Anil Eken lasă să se înţeleagă că, de vină pentru cele întâmplate ar fi clubul sportiv.
“Dacă medicii legişti spun că Patrick nu era sănătos, că suferea de vreo boală, eu cred că este numai vina clubului Dinamo. Am fost în Bucureşti, la stadion, şi am auzit şi eu că medicul era în tribună şi mânca seminţe. Fiecare stadion ar trebui să aibă un minispital, cu tot echipamentul necesar, astfel încât să fie salvate vieţile jucătorilor. “, a spus fostul agent al lui Ekeng.