"Maternitatea Giulești nu va fi închisă în urma infectării a 13 bebeluși cu stafilococ auriu și a controlului Direcției de Sănătate Publică, sistarea internărilor fiind o măsură suficientă, a afirmat vineri, la Digi 24, ministrul Sănătății. Sorina Pintea s-a declarat "surprinsă" de declarațiile purtătorului de cuvânt al Maternității Giulești, care a negat existența infecțiilor și a declarat că părinții bebelușilor nu au motive să dea spitalul sau medicii în judecată. "Din punctul meu de vedere lucrurile sunt incalificabile, eu nu pot să iau măsuri împotriva purtătorului de cuvânt. Este apanajul conducerii spitalului să o facă", spune Sorina Pintea.