"Sunt de trei zile la Ministrul Sănătăţii, deci nu pot să spun că am putut să fac o radiografie completă a sistemului sanitar, dar având în vedere faptul că am lucrat şi lucrez în sistem, pot să vă spun că Ministerul Sănătăţii în sine este o structură inflexibilă, o structură care nu corespunde nevoilor pacienţilor, populaţiei, în acest moment, pentru că ne adresăm şi oamenilor sănătoşi. E o structură care trebuie să se reformeze din temelii. Abia după ce se va restructura ministerul vom putea restructura şi restul lucrurilor. Asta este părerea primelor trei zile de ministeriat", a subliniat Sorina Pintea.
Ea a adăugat că, în ceea ce priveşte restructurarea ministerului, şi-a propus să încerce să schimbe mentalităţile.
"În primul rând, să restructurez mentalităţi. Nu numai în Ministerul Sănătăţii; sper că acest lucru se va răsfrânge şi asupra multor zone din cadrul sectorului sanitar", a mai spus Sorina Pintea.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a participat joi, alături de fostul ministru de resort Patriciu Achimaş-Cadariu, la conferinţa "Politici de sănătate în oncologie", organizată de Institutul Oncologic din Cluj.