Zsolt Semjén consideră că etnicii maghiari din România sunt persecutați. Și, ca atare, împotriva lor orice acțiune penală este declanșată, se numește act de persecuție iar consecința logică este că statul maghiar se va împotrivi din răsputeri unor asemenea proceduri. Prin urmare, legea română, bună sau rea, așa cum este ea, precum și practica procurorilor și a instanțelor de judecată, bună sau rea, nu li se poate aplica, în concepția celui de-al doilea om din statul de la Budapesta, decât etnicilor de altă naționalitate decât cea maghiară.
Există așadar, în concepția oficială a Budapestei, două categorii de cetățeni. Cărora li se aplică două jurisdicții diferite. Există pe teritoriul României o populație majoritară, non-maghiară, care poate fi anchetată penal, care poate fi supusă legilor statului român și care poate fi pedepsită dacă le-a încălcat, și există o altă categorie de cetățeni, etncii maghiari, în cazul cărora, automat, dacă se aplică legea sau se pune în mișcare o acțiune penală, este luată în calcul premiza că aceștia sunt prin definiție presecutați. Ca urmare, statul maghiar îi apără. Le asigură un refugiu atunci când reușesc să părăsească teritoriul României, eventual îi ajută chiar să facă acest lucru, așa cum s-a văzut în mai multe cazuri și nu îi mai dă înapoi nici în ruptul capului.
Decizia Curții Europene, care vizează și sancționează exclusiv statul incapabil să asigure condiții omenești de arest și de detenție, este bun doar pentru alții. Pentru alte state ale Uniunii Europene. În cazul Ungariei, iată, regulile sunt total diferite.
Ei bine, au trecut câteva zile bune de când, de la aproape cel mai înalt nivel al statului ungar, am aflat aceste lucruri dar, până în prezent, nu am auzit absolut niciun fel de reacție din partea autorităților de la București. Nu a sărit în sus președintele României, domnul Klaus Iohannis, pentru a apăra Constituția acestei țări și faimosul stat de drept, așa cum îl înțelege el. Nu a explodat primul ministru. Nu a avut nicio reacție ministrul Justiției. Nici măcar procurorul general. Sau doamna Laura Codruța Kovesi, care se pregătește intens ca în următoaree trei zile să răspundă în scris celor două sumare întrebări pe care i le-a adresat Parlamentul. Nici CSM sau Înalta Curte nu au dat vreun răspuns insolenței maghiare, în ciuda faptului că au semnat mult discutabila declarație de susținere a luptei împotriva corupției.
Ce să înțelegem din această lipsă de reacție? Să înțelegem că statul român chiar consimte ideii că există unii cetățeni mai egali decât alții în fața legii?
Este limpede și mă aflu printre primii care au semnalat constant asemenea lucruri, că lupta împotriva corupției a fost denaturată în România. Că în numele luptei împotriva crupției s-au comis grave abuzuri. Încălcări ale procedurilor. Ale Constituției. Ale drepturilor omului. Că Traian Băsescu are dreptatea lui atunci când afirmă că în locul statului de drept ne-am trezit cu un stat mafiot. Dar asta nu înseamnă nicidecum că toți procurorii încalcă procedurile și drepturile omului. Că toate instanțele acționează abuziv. Că toate condamnările sunt expresia unor persecuții. Că legea penală nu ar mai trebui să funcționeze în România. Sau că statul român nu ar trebui să-și apere dreptul de a fi represiv cu cei care încalcă legile. Și cu atât mai puțin că ar trebui să admitem existența a două categorii diferite de cetățeni.
Prin urmare, sunt în drept să aștept o reacție fermă, chiar dacă tardivă, din partea autorităților de la București. Și așa cum este normal și din partea autorităților de la Bruxelles.
PS: În mod intenționat am ignorat așa-zisa societate civilă. Care, dacă ar fi existat cu adevărat, ar fi sărit ca arsă. Și de unde nu am auzit nici cea mai mică reacție.
Sursă: corectnews.com
