Faptul că Sorin Oprescu a luat mită chiar în perioada în care se desfășoară cea mai amplă acțiune anticorupție și chiar dacă era informat constant despre ilegalitățile din Primăria Capitalei dezvăluie stilul mafiot prin care “opera” acesta. Edilul și-a disimulat faptele prin metode extrem de bine puse la punct.
Surse judiciare au declarat pentru REALITATEA.NET că Sorin Oprescu lua mită prin intermediari de încredere, unul dintre aceștia fiind chiar fiul primarului. De cele mai multe ori, fiul acestuia se deplasa în străinătate, acolo unde se întâlnea cu diverși mituitori și colecta banii tatălui său.
Responsabil de mita pe care o primea în România era șoferul său, Cristian Stanca, zis “Grenadă”. Porecla acestuia nu este întâmplătoare, dat fiind că Stanca este un interlop, un membru al Clanului Cămătarilor.
Iar când nu se putea apela la intermediari, Sorin Oprescu primea banii negri doar de la persoane de mare încredere, numai și numai la el acasă. Apropiați ai primarului au declarat pentru REALITATEA.NET că edilul le închidea telefoanele mituitorilor și îi punea să și le introducă într-o cutie aflată lângă un aparat de bruiat ultraperformant.
Potrivit denunțătorului din acest caz, aparatul de bruiat semnalul telefoanelor se afla într-un foișor din curtea casei lui Oprescu.
“Referitor la măsurile de precauție ale inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA, (.....) a mai indicat că într-un foişor aflat în curtea imobilului de la (.....) se află un aparat de aproximativ 100 X 75 cm în care sunt obligați să își lase telefoanele mobile atunci când discută în foișor. Despre acest aparat (.....), zis „(.....)” i-a spus că ar bruia semnalul telefoanelor, astfel încât să nu fie interceptate”, se arată în denunțul formulat.
Totodată, casa ediliului este o adevărată cazemată, construită în așa fel încât activitățile din interior să fie ascunse.
“De altfel, imobilul aparținând inculpatului din com. (.....) unde aveau loc întâlnirile este înconjurat cu un gard înalt de cca. 3 m, din beton, precum și de o perdea forestieră înaltă între gard și locuință, astfel încât nu pot fi observate din exterior activitățile care au loc înăuntru”, scrie procurorul de caz în referatul întocmit.
Potrivit referatului, întâlnirile dintre Oprescu și cei doi apropiați care îi aduceau mita aveau loc numai seara, cu o singură excepție, iar autoturismele erau întotdeauna parcate în curte sau în garaj.
“Cu o singură excepție, toate întâlnirile au avut loc noaptea, după lăsarea întunericului. Întotdeauna atât autoturismul cu care veneau (.....) și (.....), cât și cel cu care venea inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA erau introduse în curte (nefiind astfel vizibil din exterior cine se află înăuntru)”, mai scrie procurorul.
Și, de asemenea, niciodată nu punea mâna pe bani. Cei care îi ofereau pungile cu bani le lăsau sub perna ornamentală a canapelei, după cum le indica primarul Capitalei.
Mai mult, prin faptul că, potrivit Legii 51/91, art.. 11, litera C, primea informări de la Serviciul Român de Informații (SRI), acesta putea jongla cu anumite informații în interesul propriu.
Legea 51/91, art. 11, litera C prevede că “infomații din domeniul securității naționale pot fi comunicate prefecților, primarului general al Capitalei, precum și conducătorilor consiliilor județene, respectiv al Consiliului General al Municipiului București, pentru probleme ce vizează competența organelor respective”.
Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a declarat, marţi, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, că dosarul în care Sorin Oprescu este cercetat de DNA pentru luare de mită nu a fost deschis în urma denunţului unei singure persoane, ci în urma plângerilor depuse de două persoane fizice, în luna martie.
Potrivit acesteia, persoana care i-a dat bani lui Sorin Oprescu sâmbătă nu se numără printre cele care au făcut plângerile. Mai mult, persoana respectivă nu are calitatea de denunţător, ci de suspect, şi se află în arest la domiciliu.
"Dosarul a fost deschis în primăvara acestui an, ca urmare a unor plângeri formulate de persoane fizice, nu a fost o sesizare venită de la serviciile de informaţii, nu a fost o sesizare din oficiu, ci două persoane fizice au depus o plângere, dacă nu mă înşel la sfarşitul lunii martie. Dosarul a fost deschis ca urmare a unor plângeri formulate de două persoane fizice, altele decât persoana care în seara de 5 septembrie a oferit banii primaruluii. Persoana care a oferit această sumă de bani nu are calitatea de denunţător, ci de suspect. El a fost propus cu măsura arestării la domiciliu ieri (marţi -n.r.), măsură care a fost şi aprobată de instanţa de judecată, deci în prezent este în arest la domiciliu”, a afirmat procurorul şef al DNA.
Kovesi a mai spus că imediat după comiterea faptei de care este suspectat, Oprescu a fost dus cu mandat de aducere la DNA, iar din acel moment şi până la emiterea ordonanţei de reţinere primarul a fost supus unei percheziţii corporale, în sediul DNA, i s-au adus la cunoştinţă învinuirile şi a fost audiat în prezenţa avocaţilor.
Şefa DNA a precizat că nu s-a făcut flagrant "din considerente de tactică a anchetei".
"Faţă de suspectul Oprescu nu s-a aplicat procedura flagrantului. Conform Codului de Procedură Penală, el a fost citat de procurori imediat după comiterea infracţiunii care este presupusă că s-a comis. A fost citat cu mandat de aducere. Din considerente de tactică ale anchetei, nu a fost oprit în momentul săvârşirii faptei, a presupusei fapte, ci imediat după a fost citat cu mandat de aducere. Ca un detaliu tehnic, potrivit Codului de Procedură Penală, nu se pot efectua perchezitii domiciliare după orele 20.00. Având în vedere că sunt suspectate şi alte persoane, din considerente de anchetă, acesta a fost citat cu mandat de aducere la scurt timp după presupusa comitere a faptei", a precizat Kovesi.
Cu ocazia emiterii mandatului de arestare, instanţa a verificat toate activităţile procesuale şi procedurale desfăşurate de procurori, care au respectat toate dispoziţiile legale, a mai spus şefa DNA.
La întrebările jurnaliştilor, Kovesi a precizat că fiul lui Oprescu nu are, pâna in acest moment, calitatea de învinuit sau altă calitate.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de procurorii DNA sâmbătă noapte, iar duminică noapte, cu puţin înainte de miezul nopţii, magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului, care a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de Sorin Oprescu la Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit anchetatorilor, primarul general al Capitalei ar fi primit, sâmbătă seară, de la şeful unei instituţii din subordine, 25.000 de euro, bani ce proveneau de la patru denunţători.