Senatorul AUR a negat acuzația și a dat detalii despre cum a decurs ședința respectivă din Parlament. Diana Șoșoacă a urlat și a jignit-o pe șefa Senatului, spune Sorin Lavric.
”Cum credeți că aș putea să ridic mâna asupra unei femei?! Nu mi-a trecut așa ceva prin cap... Eram sus, la prezidiu, lângă doamna Președinte, și dânsa i-a tăiat microfonul când a fost depășit timpul care oricum nu îi era alocat pentru vorbire.
A continuat să urle și să jignească, inclusiv pe Președintele Anca Dragu. Doamna Șoșoacă se hrănește din scandal, este o fire colerică, agresivă și acolo unde apare stârnește tot timpul o undă de nervozitate și tensiune.
Atunci ne-am dat seama că, cu această doamnă în Senat, nu se poate face nimic. M-am simțit prost pentru că este colega mea de partid, dar, dacă am fi continuat cu ea, s-ar fi ales praful de partid”, a declarat senatorul.
Lavric a mai explicat cum a ajuns Diana Șoșocă să facă parte din AUR - din nevoie, nicidecum pentru că ar fi fost carismatică - și a subliniat că ”fiecare senator se uită la ea ca la o mahalagioaică”.
”Dânsa tot timpul a afirmat că, dacă nu era ea, partidul AUR nu intra în Parlament. Nici vorbă. Omul carismatic în acest partid este George Simion.
Dânsa a ajuns pe liste într-un moment de circumstanțe, când nu aveam pe cine să punem pe liste în Iași. Când au avut loc alegerile, nimeni nu dădea doi bani pe AUR și, neavând pe cine să punem, George a recurs la cei din Neamul Românesc. Așa a ajuns Diana Șoșoacă pe listele noastre.
Am zis că trebuie să facem ceva cu duhul blândeții, dar doamna Șoșoacă nu poate face echipă cu nimeni.
Nu există un senator din cei 136 care să o îndrăgească pe această doamnă. Este o ființă arogantă și lipsită de bun-simț.
Fiecare senator se uită la ea ca la o mahalagioaică. Când deschide gura, se alege praful, efectiv intoxică atmosfera.