,,În momentul de faţă, tezele se vor da normal, simulările se vor derula normal. Mai mult decât atât, la clasa a II-a, a IV-a a VI-a (...) vrem corectarea informatizată şi corectarea datelor pe fiecare item, ca să avem o relevanţă şi să fie un instrument de decizie cu privire la porţiunile din materie în care trebuie intervenit mai puternic. Se vor da simulări, se vor da teze, vrem să se deruleze normal acest an. Din punct de vedere al admiterii la liceu (...) nu va fi niciun fel de schimbare anul acesta. O schimbare necesită consultare, trebuie să fie anunţată cu cel puţin un an înainte, deci admiterea la liceu, în vara viitoare, se va da exact după aceleaşi reguli după care s-a dat şi anul acesta", a precizat Sorin Cîmpeanu, la un post TV.
Ministrul Educaţiei a subliniat că şi examenul de Bacalaureat va rămâne neschimbat şi că, un Bacalaureat unitar, bazat pe competenţe, ar putea să apară, cel mai devreme în anul 2027.
,,Un Bacalaureat unitar, bazat pe competenţe, ar putea să apară, cel mai devreme în anul 2027, în cazul în care vom avea o lege prin care să agreem acest lucru şi să înceapă în anul 2023, un elev de clasa a IX-a ştiind cum trebuie să se pregătească pentru un Bacalaureat care va fi diferit abia în anul 2027", a mai transmis Sorin Cîmpeanu.