„Încă din acest an școlar am susținut nevoia de renunțare a obligativității tezelor simestriale. Nu au niciun sens în momentul de față acele medii încheiate semestrial. Nimeni nu te întreabă de media pe semestrul I, dar sunt elevi care aleargă să-și încheie media, să dea niște lucrări scrise, că trebuie să aibă media. De ce? Mă interesează media generală la final de an.
Nu știu dacă 20% media celor 4 ani de gimnaziu e o abordare corectă. Poate e mai bine să mergem pe un concurs mult mai clar că notele din gimnaziu s-ar părea că reflectă note total diferite în funcția de școala în care înveți. Din dorința de a ajuta comiți o nedreptate și atunci poate e mai bine ca la Evaluarea națională să se ia în calcul doar rezultatele examenului de Evaluare Națională, iar pregătirea pe parcurs să se facă la nivelul achiziției de competențe.
În anul 2023 va trebui să avem planuri-cadru noi, lista disciplinelor și numărul de ore alocat săptămânal fiecărei discipline. Apoi pentru fiecare să avem o materie care să nu mai fie așa densă încât profesorii să alerge prin materie, uitând de achiziția de competențe.
Dacă vom avea un consens pe aceste propuneri de legi ce vor fi lansate în consultare, vor fi mai greu de schimbat, nu imposibil”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la un post TV.