Eroul nostru neașteptat nu pierde timpul în zadar, și impresionează Marea Britanie cu abilitățile sale surprinzătoare. Poștașul pensionar Rodney Holbrook, cunoscut și ca pasionat fotograf de animale sălbatice, a reușit să captureze această scenă incredibilă în stilul animației "Ratatouille".
Bărbatul, în vârstă de 75 de ani, a montat o cameră de vedere cu infraroșu pe masa de lucru, după ce a descoperit în mod regulat că lucrurile din noaptea precedentă erau aranjate în mod misterios.
„La început am observat că o parte din mâncarea pe care o puneam pentru păsări ajungea în niște pantofi vechi pe care îi depozitam în magazie", a spus el.
Imaginile surprinse de cameră l-au ajutat să identifice făptașul: un șoricel.
Micul animal culegea clești de rufe, dopuri de plută, piulițe și șuruburi. Ritualul de curățenie s-a dovedit a fi unul bine pus la punct și îndeplinit cu simț de răspundere timp de două luni.
De pe câmp, în inimile internauților: cum a cucerit un tânăr tractorist internetul cu talentul său
„Este cu adevărat incredibil că le pune pe toate înapoi în cutie, cred că este posibil să-i facă plăcere", a mai spus bărbatul, potrivit BBC News.
Rodney Holbrook, care crede că rozătorul folosea obiectele pentru a ascunde nuci, l-a poreclit „șoarecele galez ordonat".
„A fost un fel de experiment, de fapt, am adăugat diferite lucruri pe birou pentru a vedea dacă le poate ridica", a declarat dl Holbrook.
Iar experimentul a reușit în proporție de 99%.
Nu este prima dată când dă peste un șoricel organizat.
Când locuia în Bristol, în 2019, prietenul său i-a cerut ajutorul pentru a filma un șoarece care îi ținea în ordine magazia.
„Acel singur videoclip a devenit viral și a ajuns la oameni din întreaga lume (...). Nu-mi vine să cred că aici, în Builth Wells, ni s-a întâmplat același lucru ani mai târziu", a mai spus bărbatul.