Doar 38% dintre români ar fi dispuși să lupte în război pentru țara lor, arată un sondaj Gallup, dat publicității la începutul anului, într-un moment plin de tensiuni în Europa, pe fondul conflictului din Ucraina și a confruntării dintre Rusia și Occident.
Europa împărtășește reticența românilor în privința participării la un eventual război. Doar 15% dintre olandezi, 18% dintre germani sau 20% dintre italieni sunt gata să ia armele în mână.
Multe alte state UE se înacadrează în aceeași zonă - 20%-30%.
Din Europa, la polul opus se află finlandezii (74%) și turcii (73%), care par mult mai dispuși să meargă la luptă.
În fruntea topului internațional stau marocanii. 94% dintre marocani sunt dispuși să meargă la război pentru țara lor. Sunt urmați de locuitorii din Fiji (94%), cei din Pakistan (89%) și Vietnam (89%).
În coada clasamentului se află japonezii, cu 11%.
SONDAJ: Ai fi dispus să lupți în război pentru țara ta?