Anunțul a fost făcut în urma unei sesizări primite de ministrul Muncii în legătură cu o firmă de confecții din Brăila, închisă temporar de autoritățile locale după ce majoritatea angajaţilor au fost fie depistaţi pozitiv cu noul coronavirus, fie erau contacţi direcţi.
"Angajaţii bolnavi urmează să fie trataţi, cei sănătoşi, însă, vor merge acasă, până la reluarea activităţii în condiţii optime. Am înţeles că în asemenea situaţii punctuale, când autorităţile judeţene decid măsuri de restricţie, există impact major asupra angajaţilor şi a angajatorilor. Şi am propus o soluţie. Reglementarea care să asigure acordarea de şomaj tehnic pentru angajaţii sănătoşi, dar trimişi acasă, în condiţiile închiderii unei companii, va fi pe masa guvernului la următoarea şedinţă", a anunțat Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a solicitat însă angajatorilor să ia măsuri suplimentare de verificare când constată creşterea numărului de persoane depistate pozitiv, iar Inspectoratelor Teritoriale de Muncă să verifice aplicarea măsurilor.
" Sunt zeci de angajați infectați. Nu s-a ajuns aici peste noapte. Cum de s-a ajuns aici? Când angajatorul a văzut cum creşte numărul cazurilor de persoane infectate, nu s-a gândit, de exemplu, să verifice temperatura la intrarea în unitate ca măsură suplimentară de verificare? Când am vizitat Botoşaniul, la companii din acelaşi domeniu, nu doar că am atras atenţia că angajaţii, prin poziţionarea maşinilor & echipamentelor de lucru, sunt prea apropiaţi, ci am şi cerut direct şefului ITM să verifice că se iau toate măsurile de prevenţie, inclusiv verificarea temperaturii. Când ai sute de angajaţi, cu atât mai mult, iei măsuri suplimentare. De ce ITM şi alte instituţii cu atribuţii de control se rezumă doar la şedinţe la Prefectură? Rolul lor este să iasă pe teren. În cazul companiei din Brăila, am cerut explicaţii pentru a vedea unde au făcut verificări reprezentanţii ITM Brăila, în această perioadă", a precizat Violeta Alexandru.
Ministrul a făcut apel la responsabilitate atât din partea angajaților, cât și din partea angajatorilor față de lucrătorii pe care îi primesc la muncă, în contextul actualei epidemii.
"Este nevoie de responsabilitate individuală şi, mai ales, de management. Managerii cluburilor, fabricilor de confecţii, etc. au responsabilitatea tuturor celor preluaţi în incintă. Susţin revenirea în activitate NUMAI cu asigurarea tuturor măsurilor de protecţie. Angajaţii trebuie să fie sănătoşi pentru a avea randament. Nu vreau să închidem economia. Sunt cea care a văzut presiunea socială pe durata acordării sprijinului guvernamental. Dar responsabilitate pot să vreau", a transmis Violeta Alexandru, pe Facebook.