Încă de mici am învățat că copacii au rolul de a susține solul și de filtra aerul, de aceea printre lucrurile pe care ar trebui să le faci în viață se numără și plantarea unui copac. Ei bine, londonezii au găsit o soluție mult mai eficientă prin care au plantat 1682 de plante de mușchi natural, de pădure, care au capacitatea de a filtra aerul precum 275 de copaci adevărați, dintr-o pădure. În plus, nu ocupă mai mult de 1% din spațiul public.
Acest aliat impresionant împotriva poluării este revoluționar din foarte multe puncte de vedere. Pe lângă aspectul atrăgător, are și un rol util pentru trecători, în afara filtrării aerului. Funcționează ca bancă, în cazul în care vrei să te odihnești pentru câteva momente în "cel mai verde" colț din oraș.
Această bancă deșteaptă care face cât 275 de copaci se numește City Tree și a fost creată de specialiștii de la Green City Solutions, localizați în Dresda, din regiunea nemțească a Saxoniei. De asemenea, același model de bancă anti-poluare se mai găsește și în Berlin, Paris, Amsterdam sau Oslo. Așadar, cel din Londra este doar cel mai nou exemplar, dar nu și singurul.
Cât despre instalațiile tehnice, City Tree funcționează ca o mică instalație d epurificarea a aerului și are aproximativ patru metri. Cum funcționează mai exact? Ei bine, inhalează aer poluat dominat de dioxid de carbon și elimină aer curat, dominat de oxigen.
„Aerul poluat este cauza decesului pentru unul din șapte decese din lume", a explicat CEO-ul Green City Solutions, Denes Honus. „Doar zece miligrame de poluanți pe metru cub îți vor scurta viața cu jumătate de an", a concluzionat creatorul City Tree.