Tânărul a primit mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
El solicitase instanţei, prin avocat, să fie în arest la domiciliu sau sub control judiciar.
"În baza art. 226 alin. (1) Cod procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. (...), dispune arestarea preventivă a inculpatului Palko Eduard-Norbert, (...), pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, (...), şi ucidere din culpă, (...), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.08.2023 şi până la data de 25.09.2023, inclusiv. (...). Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul Palko Eduard-Norbert, prin apărător, privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. (...). Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare", se arată în soluţia pe scurt postată pe portalul Judecătoriei Alba Iulia.
Acesta a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.
Potrivit IPJ Alba, duminică, în jurul orei 3,30, un tânăr de 19 ani, din Oiejdea, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1, la ieşirea din localitatea Sântimbru, în apropierea unei staţii de alimentare cu carburant, a surprins şi accidentat un grup de şase persoane, care se deplasa pe marginea părţii carosabile.