Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat că joi seara, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel la 112, cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Drumul Taberei.
“Conducătorul unei autovehicul, în vârstă de 52 de ani, care se deplasa pe aleea de legătură dinspre strada Pravăţ către Drumul Taberei, la intersecţia cu Drumul Taberei, a intrat în coliziune cu un motociclu, condus de un tânăr, în vârstă de 22 ani, care se deplasa pe Drumul Taberei. În urma accidentului de circulaţie a rezultat decesul conducătorului de motociclu, după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare”, a precizat sursa citată.
Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma efectuării testării preliminare cu aparatul DrugTest, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a unei substanţe psihoactive. Bărbatul a fost dus la INML pentru recoltarea de probe biologice.
Şoferul de 52 de ani a fost inițial reţinut pentru 24 de ore, iar apoi a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 6 care a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.