Bărbatul de 27 de ani din Capitală a fost prins de polițiști, după ce a reușit să se ascundă timp de cinci zile de oamenii legii. După audierile de la Brigada Rutieră, el a fost reținut și dus în fața procurorilor.
Dupa ce procurorii de la Parchetul de pe langa jJdecatoria Sectorului 2 au stat de vorba mai bine de o ora cu barbatul in varsta de 27 de ani, anchetatorii au decis sa ceara in instanta arestarea preventiva.
Accidentul grav a avut loc joi, pe o stradă din sectorul 2 al Capitalei, în cartierul Tei Toboc. Bărbatul a lovit cu mașina mai mulți copii care traversau strada. Doi dintre micuți, de 1 și 4 ani, au ajuns la spital.
"Ar fi parasit locul accidentului, fara incuviintarea politiei sau a procurorurlui, abandonand autoturismul pe o artera din Sectorul 2. Totodata, din verificarile efectuate a rezultat faptul ca acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", a afirmat Andra Arsintescu, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere București.
Bărbatul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui autovehicul fără permis și riscă ani grei de închisoare.