Femeia a cumpărat pasca dintr-un cunoscut supermarket din București. A descoperit "răvașul" neașteptat complet din întâmplare, după ce soțul ei i-a cerut să guste o bucățică din produsul copt. Revoltată, a a filmat momentul.
„Ne-am bucurat că luăm ceva proaspăt. Acasă am avut marea surpriză ca această pască să conțină bucăți de carton. Două rânduri. Am constatât că nu se tăia. Cuțitul nu tăia normal cum se taie o pască, ușor,” a spus clienta dezamăgită.
„Era caldă. Erau zeci de oameni care cumpărau păscuțele astea. Voiam să și împart din ea,” a mai adăugat femeia.
Pasca de nici 700 de grame a costat 27 de lei. Supermarketul din care a fost cumpărată pasca aparține unui lanț franțuzesc de magazine. Femeia are de gând să reclame situația autorităților.
„Deci au pus blatul, un rând de carton, un rând de cocă, că nici coaptă nu este, și următorul strat,” a mai spus cumpărătoarea înșelată.
„Chiar dacă discutăm de sărbătorile pascale sau în orice perioadă a anului este important să luăm bonul fiscal și să îl păstrăm, măcar cât avem produsul respectiv, pentru a face dovada de unde am cumpărat, ce am cumpărat și când am cumpărat pentru a face o reclamație eficientă. În momentul în care identificăm că produsul este neconform trebuie să facem o reclamație ca și cei după noi să nu mai pățească același lucru,” ne sfătuiește Sorin Mierlea, președintele InfoCons.
Jurnaliștii Realitatea PLUS au cerut un punct de vedere reprezentanților lanțului de magazine dar până în prezent nu au primit un răspuns.