Medicii au intervenit de urgență, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, victima nu a mai putut fi salvată. Potrivit autorităților, individul bănuit de comiterea crimei a fost reținut.
"La fața locului, s-au deplasat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, pentru efectuarea de activități specifice, conform competențelor. La acest moment, bărbatul bănuit de comiterea faptei se află în custodia poliției", transmite IPJ Mureș.
Oamenii legii au deschis un dosar penal și continuă cercetările și audierile.