Sonya McKinstry, consilierul local din Tuscaloosa, a afirmat că studenții au organizat „petreceri Covid” ca parte a unui joc de a se infecta reciproc cu coronavirusul care a ucis deja peste 127.000 de persoane în SUA, precizând că persoane testate pozitiv sunt invitate intenționat la aceste petreceri. Ea a menționat că a aflat recent despre aceste petrecerile organizate în oraș și a informat Consiliul local în legătură cu acestea.
„Ei pun bani într-un borcan și încearcă să ia coronavirusul. Cine e confirmat cu Covid primul primește borcanul. Nu are niciun sens”, a declarat McKinstry, subliniind că „o fac intenționat”.
Șeful pompierilor, Randy Smith, a anunțat Consiliul local, marți, că poate confirma comportamentul iresponsabil al studenților.
Într-un briefing susținut în cadrul Consiliului local, Smith și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că, în ultimele săptămâni, astfel de petreceri au avut loc în oraș și împrejurimile din comitatul Tuscaloosa, „unde studenți sau copii ar veni în contact cu pozitivi confirmați”.
"La început, am crezut că acestea sunt doar niște zvonuri", le-a spus Smith membrilor consiliului. "Am făcut câteva verificări. Nu doar medicii de familie, ci și autoritățile statului au confirmat aceste informații”, a arătat el, fără să precizeze ce măsuri s-au luat pentru a stopa astfel de comportamente și nici de la ce universități erau studenții.
La câteva ore de la briefing-ul susținut de Randy Smith, Consiliul local din Tuscaloosa a votat în unanimitate o ordonanță potrivit căreia oamenii trebuie să poarte mască de protecție când ies în public.
În ciuda acestui fapt, autoritățile locale n u par fosrte deschise să discute despre acest subiect. Din contră, Holly Whigham, purtător de cuvânt al Departamentului local de Pompieri, a refuzat, miercuri, să comenteze sau să vină cu informații suplimentare pe marginea acestui subiect. "Nu facem nicio declarație despre ce s-a spus aseară (marti seară -n.r.)", a spus Whigham.
Tuscaloosa este al șaptelea cel mai mare oraș din statul Alabama și găzduiește Universitatea Alabama și alte instituții de învățământ superior.
Până miercuri, Alabama a raportat 38.422 de cazuri de infecție cu COVID-19, aproape 11.000 de noi infecții fiind raportate în ultimele 14 zile, potrivit datelor Departamentului de sănătate publică din stat. Totodată, în acest stat, cel puțin 947 de persoane și-au pierdut viața din cauza coronavirusului.