Departamentul de Poliție din Los Angeles cât și County Department of Children and Family Services din același stat american investighează acest caz după ce o persoană anonimă ar fi raportat petrecerea acestui incident, miercurea trecută, pe pistă.
Aceeași sursă susține că Pitt s-ar fi aflat sub influența alcoolului la momentul petrecerii incidentului.
O persoană din anturajul lui Brad Pitt a declarat pentru People că vedeta tratează cu multă seriozitate această investigație, conform agerpres. ''El ia foarte în serios această chestiune și spune că nu a comis nici un abuz asupra copiilor'', a spus aceasta completând că ''este foarte trist că oamenii continuă să-l prezinte într-o lumină proastă''.
Jolie, în vârstă de 41 de ani, a cerut divorțul și custodia celor șase copii ai cuplului — Maddox, în vârstă de 15 ani, Pax de 12 ani, Zahara de 11 ani, Shiloh de 10 ani și gemenii Knox și Vivienne de 8 ani.
În actele depuse luni la tribunal, Jolie invocă probleme ireconciliabile care au pus capăt mariajului perfectat în urmă cu doi ani.
După ce vestea divorțului a fost făcută publică, Pitt a explicat într-o declarație pentru People că preocuparea lui este pentru ''bunăstarea copiilor''. ''Sunt foarte întristat din această cauză, dar ceea ce contează cel mai mult este bunăstarea copiilor noștri'', a scris vedeta care a rugat presa să îi menajeze pe cei mici ''în timpul acestor vremuri tulburi''.
Într-o declarație separată, dată publicității de avocatul ei, Jolie a susținut că ''decizia a fost luată pentru sănătatea familiei''.
Pitt și Jolie s-au cunoscut în 2003, în timpul filmărilor pentru ''Mr. & Mrs. Smith'' și au început relația, oficial, câțiva ani mai târziu.