Pacienții mor cu zile la spitalul din Huși, județul Vaslui, din cauză că medicamentele esențiale, cum ar fi antibioticele, nu se mai găsesc în instituție. Medicii se plâng unii altora că le mor pacienții în brațe și se întreabă de ce conducerea nu vede „cimitirul”, scrie Vremea Nouă. În ultimele zile, doi pacienți au murit din cauză că în spital nu erau medicamentele necesare pentru a-i trata. Este vorba de două persoane, una de 66 ani, și alta de 53 ani, care au murit.
Medicul care a dezvăluit aceste lucruri și-a explicat decizia: „Dacă aș trece sub tăcere ar însemna să fiu complice și nu vreau!! Sunt, prin natura meseriei mele, salvator, dar se pare că sunt salvator cu mâinile goale”, a scris medicul pe grupul în care sunt activi mai mulți medici ai Spitalului Huși. Acesta povestește cum se aleargă prin spital după o ultimă cutie de medicamente, iar atunci când chiar nu se mai găsește, medicii le spun pacienților în față că „din păcate, au ajuns în perioada fără antibiotice”.
Un medic le-a transmis celorlalți colegi din spital un mesaj cutremurător și revoltător.
„C. s. șoc septic cu disfuncție multiplă de organ, 66 ani, sepsis cu punct de plecare pulmonar, ajuns în ATI cu TGO 13MII LDH 10.MII, albe mari, lipaza mare, creatinina 4!! Tensiune 74/35mmhg!! Printr-o minune și nu doar (imipenem linezolid dublu suport, etc) a depășit perioada. Constanțele s-au îmbunătățit, dar s-a terminat… antibioticul! A trecut pe ampicilină cipro mnz.. Insuficient pentru sepsisul lui, pentru care trebuia 21 de zile de imipenem cu linezolid.. Aseară a murit! Dumnezeu să îl ierte, iar celor care știu că până pe data de 2 (2 mai, n.r.) nu se dau comenzi sau care nu semnează sau treaba lor să le dea același Dumnezeu înțelepciunea de a nu sta răstigniți pe niște scaune și îmi pare nespus de rău că pe acest grup nu este și directorul economic, să vadă ce cimitir are!!”, le-a scris colegilor pe grupul rezervat medicilor, unul dintre medicii care nu au mai vrut să se facă părtași la moartea unor pacienți.
Același medic și-a continuat confesiunea făcută în fața colegilor cu alte exemple, la fel de grave și de ușor de verificat, dacă CJAS Vaslui ar mai reveni în control pe la Huși. „În ATI este și o doamnă extraordinară, al cărei fiu este medic în Germania, tot cu o radiografie groaznică, despre care medicul curant îi zicea “ doamna, din păcate, a venit în perioada fără antibiotice” și i-am pus Ampicilina și Cipro .. Are saturație 84% …. Dacă aș trece sub tăcere, ar însemna să fiu complice și nu vreau!! Sunt, prin natura meseriei mele, salvator, dar se pare ca sunt salvator cu mâinile goale. P.S.: în CPU a venit o persoană de 53 de ani, în comă, intoxicație polimedicamentoasă memotal b-uri, etc. S-au căutat prin tot spitalul.. Dr. Sandu are o lehuză cu vărsături incoercibile de 4 zile, ultimul Osetron de 4 mg s-a luat din cpu și nici Metoclopramid nu mai este!!! Si multe altele… Vasluiul nu ne primește cazurile, așa că trebuie să avem cu ce le rezolva aici!!”, a mai atras atenția medicul din Spitalul Huși.
În tot acest timp, Primăria, reprezentată de primarul Ioan Ciupilan, cea care are în subordine Spitalul Huși și răspunde de buna administrăre a unității medicale, se face că nu știe nimic, mai notează vremeanouă.ro.