TRAGEDIE AVIATICĂ ÎN APUSENI. ADRIAN IOVAN şi AURELIA ION au avut parte de o slujbă de pomenire şi în Munţii Apuseni, în Vârful Pietreasa, acolo unde a fost găsită epava avionului, scrie ziuadecj.realitatea.net.
Părintele arhimandrit Vasile, de la Mănăstirea Dumbrava, de loc din Mărişel, a avut iniţiativa oficierii slujbei de pomenire pentru ADRIAN IOVAN şi AURA ION, chiar în ziua funerariilor pilotului.
"Fiind fiu al acestor locuri, am decis să vin să facem chiar astăzi o slujbă de pomenire pentru cei morţi si una de mulţumire pentru cei vii, chiar în ziua în care pilotul, cel care a făcut eforturi deosebite pentru a-i salva pe ceilalţi, este îngropat", a spus preotul Vasile.
La rândul său, părintele Ioan, preotul paroh din Mărişel, care a oficiat şi el slujba de pomenire, a spus că a răspuns rugăminţii arhimandritului Vasile de a oficia împreună slujba pe Vârful Petreasa, exact pe locul în care s-a prăbuşit avionul.