”Conducerea Spitalului Judeţean face toate demersurile necesare pentru încadrarea unui medic specialist pediatru sau delegarea unui medic specialist în vederea asigurării asistenţei medicale pentru copiii din Darabani şi localităţile arondate”, a anunțat purtătorul de cuvânt al SJU, Ioan Asaftei.
Copiii care se prezintă la camera de gardă a Secţiei Darabani vor beneficia de asistenţă medicală de urgenţă acordată de medicul de la Compartimentul Interne, iar cazurile grave sau complicate vor fi direcţionate la secţiile de pediatrie ale Spitalului Municipal Dorohoi sau Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Mavromati”, a precizat reprezentantul unității medicale, citat de Agerpers.