Retragerea decretului reprezintă un eşec pentru premierul Matteo Renzi în chiar prima sa zi în fruntea guvernului, potrivit Wall Street Journal. Pregătirea unui nou decret, care să aibă şanse să fie adoptat, îl va costa pe Renzi timp şi capital politic, de care ar fi avut nevoie pentru promovarea unor reforme ample vizând piaţa muncii şi sistemul electoral.
Administraţia capitalei are acum de făcut alegeri dure - precum tăirea unor servicii publice, creşterea taxelor sau întârzierea plăţilor către furnizori - pentru a câştiga timp necesar să găsească noi modalităţi de acoperire a deficitului bugetar.
Dacă nu reuşeşte, Roma ar putea fi plasată sub controlul unui administrator special, care ar avea ca sarcină vânzarea de active, precum companiile de utilităţi.
"Este timpul să renunţăm la trucurile contabile şi să declarăm falimentul Romei", a declarat Guido Guidesi, parlamentar al formaţiunii Liga Nordului, care s-a opus decretului de ajutor financiar pentru capitala Italiei.
Primarul Romei, Ignazio Marino, un chirurg specializat în SUA, a câştigat alegerile anul trecut cu promisiuni că va opri practicile de nepotism, va îmbunătăţi serviciile de bază şi va ajuta dezvoltarea turismului.
În loc să-şi respecte obiectivele, primarul se luptă să menţină bugetul pe linia de plutire, scrie Wall Street Journal. Marino a declarat că nu intenţionează să fie el cel care implementează tăieri dure de cheltuieli.
Planul primarului de stabilizare a bugetului prevedea obţinerea unui transfer financiar de 485 de milioane de euro de la Guvern.
Suma ar fi trebuit să compenseze Roma pentru costurile suplimentare înregistrate ca destinaţie turistică majoră, capitală a Italiei şi locaţie în care se află Vaticanul.
Planul de ajutor a atras, însă, critici chiar şi înainte de schimbarea Guvernului, fiind considerat incorect faţă de alte oraşe italiene confruntate cu dificultăţi financiare.
Premierul Renzi, fost primar al Florenţei înainte de preluarea conducerii executivului, va introduce probabil în Parlament un nou decret vizând Roma, însă nu este clar care vor fi termenii acestuia.
PONTA PLEACĂ LA ROMA: E posibil să se întâlnescă cu Papa
Premierul Victor Ponta va pleca, joi seara, la Roma, unde se va întâlni cu noul premier italian, Matteo Renzio, şi unde ar urma să fie primit, la Vatican, de Papa Francisc.
Ponta va participa şi la o reuniune a Partidului Socialiştilor Europeni (PES), la care se va discuta despre nominalizarea preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, în locul lui Jose Manuel Barroso, al cărui mandat urmează să expire.
Premierul va pleca în Italia cu o aeronavă militară Spartan, reprezentanţi ai Guvernului arătând că mijlocul de transport a fost ales pentru reducerea costurilor.
Mandatul actual al lui Barroso ca şef al Executivului european se încheie la sfârşitul lui octombrie 2014, după două mandate succesive de cinci ani.
Actualul preşedinte al Parlamentului European, social-democratul german Martin Schulz, a anunţat deja că este pregătit să îi urmeze fostului premier portughez la conducerea CE.