24 de ore din 24, salvatorii îi ajută pe cei care au nevoie de ei. „Cei din mașinile roșii", așa cum sunt numiți cei de la SMURD, sunt gata oricând să intervină, mai ales acum când presiunea pe sistemul de urgență este din ce în ce mai mare.
,,Am început ziua cu o alarmă, o intervenție la transportul unei persoane supraponderale confirmate cu Covid-19 pozitiv, transportul de la domiciliu la ambulanță, în vederea transportului la spital. În primul rând, creșterea adrenalinei și un sentiment de bine, pentru că, dacă am fost solicitați, noi trebuie să intervenim pentru a face un lucru bun", a precizat Bulai Leonard, ISU București.
,,O tură în care trebuie să fii pregătit cu absolut tot și pentru tot, să te adaptezi, să fim tari și să ducem la bun sfârșit acea tura de 24 de ore", a declarat Nidoschi Cristian, ISU Călărași.
O echipă Realitatea PLUS a urmărit pas cu pas cum adevărații eroi luptă împotriva bolii care curmă sute de vieți în fiecare zi.
Ora 11.00, echipajul este deja la a treia interventie. Fiecare secundă contează în lupta împotriva virusului SARS-CoV-2. Oamenii fac eforturi supraomenești pentru a-i ajuta pe oamenii care au nevoie.
După aproximativ 15 minute de la preluarea pacienților, echipajul SMURD a ajuns la cea mai apropiată unitate spitalicească. Pacienții infectați cu Covid-19 vor primi îngrijirile de specialitate. Dispeceratul sună mai sunt alte cazuri confirmate cu virusul SARS-CoV-2 la care echipajul SMURD trebuie să ajungă în cel mai scurt timp.
Sunt mărturiile, în exclusivitate, ale celor care zilnic dau totul pentru a salva o lume întreagă, așa cum este de altfel deviza SMURD.
,,De multe ori suntem epuizați, dar nu contează asta, contează satisfacția că atunci când plecăm acasă am putut să facem tot în acea tură. Frica există, suntem oameni, dar atât timp cât ne-am ales această meserie, ne asumăm și riscurile", a declarat Nidoschi Cristian, ISU Călărași.
Situația este extrem de dificilă și pentru angajații de la serviciile de ambulanță din țară. În Pitești, au fost zile cu până la 700 de apeluri numai pentru cazuri Covid sau suspiciune de infectare, iar în Constanța se dau în jur de 600 de apeluri.
Și în Galați, în ultimele 24 de ore, echipajele au fost chemate la peste 450 de intervenții. Angajații abia mai fac față, iar toate concediile și zilele libere au fost anulate.