După briefingul de informare privind evoluțiile din mediul de securitate în regiunea Mării Negre, au fost prezentate aspecte preliminare ale expertizelor probelor ridicate din cele trei locuri din județul Tulcea în care au fost identificate fragmente de drone și măsurile luate de MApN pentru reducerea riscurilor asociate atacurilor ruse asupra porturilor ucrainene pentru zonele de pe teritoriul României aflate în imediata apropiere, informează reprezentanții MApN, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, reprezentanții partidelor parlamentare în comisiile de apărare au adresat întrebări ministrului Angel Tîlvăr cu privire la subiectul principal aflat în discuție, precum și pe alte teme de interes din sfera securității și apărării, aflate în competența instituției.
Ministrul Angel Tîlvăr a mulțumit membrilor comisiilor reunite de apărare pentru deschiderea permanentă la dialog, sprijinul constant acordat priorităților legislative ale instituției, precum și pentru participarea și implicarea în inițiativele și activitățile organizate de MApN.
„Întâlnirile periodice pe care le avem - și cred că, statistic, suntem una dintre instituțiile care se întâlnește cel mai des cu comisiile tutelare din Parlament, precum și consultările curente pe care le avem în alte diferite formate contribuie în mod direct la consolidarea politicii de apărare a României. Prin discuțiile pe care le purtăm în plenul comisiilor, prin schimbul permanent de opinii, prin informațiile pe care le punem permanent, cu toată deschiderea, la dispoziția Parlamentului, prin sprijinul pe care dumneavoastră, senatorii și deputații din comisiile de apărare, îl asigurați promovării agendei noastre legislative, demonstrăm că securitatea României reprezintă un obiectiv fără culoare politică, iar interesele noastre de a asigura românilor un climat de siguranță și normalitate, mai ales în acest mediu de securitate, sunt în convergență”, a declarat Tîlvăr.
8 localități din Tulcea au primit avertizări RO-Alert că Rusia lansează un atac în Ucraina. Oamenii, sfătuiți să stea în buncăre
Senatorii și deputații prezenți au mulțumit pentru invitație și au apreciat deschiderea la dialog manifestată și cu această ocazie de reprezentanții MApN. A fost subliniată, de asemenea, importanța faptului că la întrebările adresate, parlamentarii din cele două comisii au primit răspunsuri detaliate.
Aria de transmitere a mesajelor RO-ALERT în cazul atacurilor ruseşti cu drone asupra Ucrainei, extinsă. Care sunt noile zone vizate
Membrii comisiilor reunite pentru apărare au transmis un mesaj de susținere pentru activitatea MApN, în special în domeniul creșterii atractivității carierei militare, atât pentru cei care își doresc să se înroleze în cadrul efectivelor Armatei României, cât și pentru personalul aflat deja în activitate.
De asemenea, a fost exprimată preocuparea de a găsi, în contextul derulării importantelor programe de înzestrare, soluții comune pentru sprijinirea dezvoltării industriei naționale de apărare.
Pe aceeași temă Primele 2 drone care au căzut pe teritoriul românesc nu au explodat - surse MApN