„Web Page Blocked" este mesajul de pe site-ul lukoil.ro. Nici pagina rafinăriei Petrotel Lukoil nu mai poate fi accesată, relatează Agerpres.
Cine vrea să acceseze site-ul companiei-mamă din Rusia, lukoil.com, primeşte mesajul "502 Error Bad Gateway".
În schimb, paginile de Facebook ale companiei sunt funcţionale, dar sunt afişate doar mesaje promoţionale.
Al doilea producător de petrol al Rusiei, grupul Lukoil, a solicitat joi să se pună capăt conflictului din Ucraina cât se poate de repede, transmite Reuters.
Într-o declaraţie pe propria pagină de Internet, compania s-a declarat îngrijorată de "evenimentele tragice din Ucraina" şi a afirmat că susţine negocierile care să încheie conflictul.
Lukoil este deţinută majoritar de preşedintele grupului, Vagil Alekperov.
Lukoil România este al treilea mare lanţ de benzinării de pe piaţa locală, cu un număr de 314 staţii şi circa 3.000 de angajaţi.
Lukoil mai deţine în ţara noastră rafinăria Petrotel Ploieşti.