Potrivit Replica Online, bărbatul era poliţist şi se afla pe litoral în vacanţă, alăturide soție și cei doi copii, unul de 8 ani, celălat de 2 ani. Cuplul era însoțit și de alte rude, care aveau camere alăturate.
Cu toții ar fi mers la plajă, însă polițistul s-ar fi certat cu soția, a plecat la cameră, a blocat ușa și s-a spânzurat. Mai târziu, în jurul orei 19.00, reveniți de la plajă, soția și rudele au constatat că ușa e blocată. O rudă a intrat în camera alăturată, a sărit din balcon în balcon, descoperind grozăvia.
Oamenii legii au transmis că joi, 4 iulie, în jurul orei 19.00, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la faptul că într-o cameră de hotel, din stațiunea Jupiter, se află o persoană spânzurată. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din județul Neamț. Acesta a fost declarat decedat.