Orice femeie își dorește un păr strălucitor și cu volum, dar nu îl vei obține dacă aplici balsam la rădăcină atunci când te speli pe cap. Când ai părul subțire și moale, nutrienții din balsam încarcă rădăcina și o țin lipită de cap, potrivit specialiștilor citați de shefinds.com. Nici uleiurile aplicate pe păr nu sunt mai bune, pentru că acționează în același fel. În plus, până la finalul zilei, va fi atât de gras, încât vei avea impresia că ai părul ud, arată gândul.md.
Cel mai bine este să te speli pe cap cu șampon și să aplici balsamul doar la vârfuri, unde ai cea mai mare nevoie de îngrijire. De asemenea, dacă ai scalpul uscat, poți folosi cu încredere balsamul.
Alte greșeli pe care să le eviți când te speli pe cap
Înainte să te speli pe cap ar trebui să te piepteni. Părul este mai fragil când este ud, astfel că se rupe mai ușor. Poți preveni asta dacă îl perii înainte să îl uzi, ca să nu mai fie încurcat.
Nu este indicat să te speli zilnic pe cap, pentru că elimini uleiurile naturale ale scalpului. Astfel, pielea capului va fi uscat, iar părul va părea lipsit de viață. Specialiștii recomandă să te speli pe cap la fiecare două-trei zile.
Una dintre cele mai comune greșeli pe care le fac femeile este să își spele părul cu apă foarte fierbinte. Acest obicei duce la ruperea firului de păr. Spală-te cu apă caldă și redu temperatura apei când te clătești, pentru un plus de strălucire.
Dacă vrei să ai un păr sănătos, nu este indicat să folosești același șampon. Unele produse au prea mult detergent, iar dacă părul se obișnuiește cu ele, nu mai este curățat bine. În plus, același șampon folosit constant poate afecta flora scalpului și dezehilibra nivelului PH-ului.
Clătirea părului este foarte importantă. Dacă nu o faci cum trebuie, te mănâncă scalpul și te poți trezi cu mătreață.
Nu este indicat nici să folosești placa sau ondulatorul pe părul umed, pentru că se va rupe mai ușor. Părul trebuie să fie perfect uscat, înainte să îl îndrepți sau să îl ondulezi.