Înainte să înceapă aventura în apele învolburate ale mării, orice marinar trebuie să fie botezat. Unde în altă parte dacă nu pe puntea vaporului, noul loc de muncă al celor abia ieşiţi de pe băncile şcolii. Viitorii marinari sunt udaţi cu găleata din cap până-n picioare, bărbieriţi gingaş cu un ditamai pămătuful, binecuvântaţi şi ştampilaţi cu un obiect ce se găseşte în fiecare baie. Urmează împărtăşania, un amestesc de apă de mare, vodkă, piper şi ardei iute.
Toate astea, în timp ce alesul lui Neptun - zeul mării - stă cuminte pe un scăunel uns cu vaselină. Şi, pentru ca nimeni să nu rateze botezul marinăresc, găleata este de multe ori înlocuită cu furtunul de stins incendii. Şefii râd de pe margine, în timp ce ucenicilor li se urează ”Vânt bun din pupă!”.
”Am amintiri foarte plăcute. Şi mă bucur enorm că încă mai păstram prietenia şi colegialitatea anilor de atunci. Mulţi tineri şi cu vechea gardă de la bord ne întâlnim să ne mai spunem amintiri, sa ne mai aducem aminte cum era odată.”, spune comandorul Dumitru Preda, fost comandant al navei Mărăşeşti.
Comandorul a auzit multe alerte de securitate în cariera lui.
”Când le auzeam p-astea prin Mediterană sau mai ales prin Biscaya mă apuca transpiraţia! Vă dați seama să fii singur pe mare, să stai cu valurile, să vină valuri până aici... să-ți facă cu mâna la geam și să auzi și fluierând la catar toate saulele care atârnă acolo. E sinistru! E sinistru!”, spune el.
Comandorul Dumitru Preda şi-a petrecut 30 de ani departe de țărm. 18 a fost pe nava Mărăşeşti, iar nouă chiar la cârma vasului. Nu o să uite niciodată exeprienţa trăită în urmă cu 20 de ani, în largul Atlanticului. Golful Biscaya, cunoscut drept "Cimitirul navelor" din cauza furtunilor necruțătoare, le-a dat fiori chiar și celor mai experimentați marinari. Era în timpul unui exercițiu NATO de amploare, atunci când oceanul era cât pe ce să măture totul.
”De la pupa ne-au zburat două bărci. Le-a smuls pur şi simplu. Bastonul prova rupt din cauza valului , plus am avut... că d-aia am şi cerut intrarea în portul Brest... am avut o antenă de radiolocaţie căreia i s-a rupt piciorul. Am avut timonierul care mi-a zis: domnul comandant, am prins 41 de grade. 41 de grade, uitaţi-vă acolo, în clinometru. Uite aşa, te duci de nu se poate!”, povestește Dumitru Preda.
Comandorul Dumitru Preda nu este doar un reper pentru tinerii marinari, ci și un om cu un caracter de fier. El privește înapoi fără mânie deși furia apei i-a ghidat mai toată cariera.
”Scaunul comandantului care este staționar aici din '85. Numai aici am stat. Comandantul trebuie să vadă întotdeauna tribordul. Mi-aduc aminte că pe timpul marșului în Biscaya nu prea puteam să stau în el. Din cauza balansului. Și imi aduc aminte ca am vorbit la telefon și un telefon din ăsta a fost smuls, am plecat cu el în bordul celalalt. Cu el în mână. Chiar și acum îmi aduc băieții aminte: vă mai aduceți aminte când ați plecat cu telefonul? Îmi aduc aminte!”, spune comandorul.
Cel mai longeviv comandant al navei Mărășești este fără doar și poate un om nalt la stat, mare la sfat. Când intră în cabina care i-a fost a doua casă este nevoit să plece capul.
”Eram atât de antrenați să ne iasă treaba ca lumea încât uitam. Aveam mașina, era mașina care făcea naveta Constanța-Mangalia. Uitam. Sau cu trenul. Ce să mai pleci... haide stăm aici, dormim aici...Pai cred ca din 18 ani, vreo 9 ani i-am dormit aici, pe vapor. Am toate conditiile aici. Dormitor cu baie caldă, baie rece, chiuvetă, grup sanitar, cușetă făcută pe dimensiunea mea, fără niciun fel de chestiune. Toate cușetele au 1.91 cm, asta are 2 metri și. Inclusiv la inaltimea asta, aici. L au taiat vreo 20 de cm ca sa... sunt prinse in niste coltare... am zis: hai, dom'le vino si taie aici... si au taiat”, explică comandorul.
Reporter: Deci e ajustată pe măsura dvs fregata asta!
”Ei, să nu exagerăm așa. Dar asta a fost! Am 15 ani de tablă, cum se spune. Ce este drept că așa, la o săptămână, cam visez ca sunt pe vapor. Ori că-l scot... ori că mă duc la fund. Dar de asta nu poți scăpa niciodată. Așa cum nu poți să scapi, de exemplu, de dorința aceasta, chiar și pe timpul nopții, de a auzi zgomot. Furtuna, valurile! Militarii care fac de veghe pe nava... să-i auzi pașii... da. Când ești pe mare trebuie să-l auzi p-ăla de sus. Și mai nou acum, acasă la mine zi și noapte merge aparatul de radio”, spune Dumitru Preda.
Nava Mărășești i-a fost și casă și serviciu. Este singura fregată din dotarea Forțelor Navale de fabricație 100% românească. Cu o lungime de 144 de metri, o viteză de 27 de noduri, patru motoare Diesel, opt rachete navă-navă și două tunuri de 76 de milimetri, Mărășești era cândva un vas sofisticat. Mai mare mândria să-i stai la cârmă și să ai o echipă de 270 de oameni!
”Mulți stiți ce au întrebat? De unde am cumpărat această navă!? Și ce le-ați zis? Că e făcută în România! Nu se poate! Ba da! Că ei nu au crezut așa ceva. Că această navă poate fi făcută în România. Tot ce e pe nava asta e productie romaneasa, exceptand armamentul și statiile de radiolocații. Care este de unde? Este de producțe sovietică! Tunuri antieriene cu mare putere de foc. Are aproape 4.000-5.000 de lovituri pe minut. Practic, într-un minut ai terminat muniția. La anul la care au fost achiziționate, acest armament era relativ de actualitate”, explică comandorul.
Să construiești o navă precum Mărășești, de la A la Z, nu e deloc o chestiune simplă. La realizarea ei au lucrat peste 200 de specialiști din cadrul unui institut de proiectare din Galați. Pe unul dintre ei l-am găsit la București. Contraamiralul Constantin Rusu își amintește și acum cât de complicat a fost să pună cap la cap toate echipamentele.
”Cu mult creier ars, să zic așa, am reușit și le-am pus în funcțiune în condiții foarte bune. Chestiunea nu a fost o problemă simplă. Ne confruntam cu elemente noi, elemente care ne-au creat destul de multe probleme. Interesant a fost că de exemplu, probele de testare a modelului, s-au executat în Danemarca”, povestește contraamiralul Constatin Rusu, președintele Ligii Navale București.
”Danemarca pentru că a oferit prețul cel mai mic privind costurile. Aceste testări nu se puteau realiza la vremea respectivă în tara, neavand la Galați baza hidrodinamică necesară. În domeniul militar trebuie să ai o putere economică uriașa să poți face totul”, explică Constatin Rusu.
Odată realizate testele, s-a trecut la construcția propriu-zisă. Și, pentru ca totul să meargă șnur, nava a primit un statut prezidențial, după un model italian. Așa că la bord s-au făcut două apartamente pentru Elena și Nicolae Ceaușescu. Deși au fost pe navă încă de la inaugurarea ei, cei doi nu au stat niciodată aici, însă camerele sunt păstrate într-o stare relativ bună și pot fi vizitate de curioși la Ziua Marinei.
”Au fost și câteva întâmplări mai hazlii. Spre exemplu nu aveam instalațiile de lansare a rachetelor. Și un ofițer din MApN zice: cum să-i arătam noi tovarășului o navă care nu are rachete? Păi să punem niște machete în loc de rachete. A trecut această chestiune când, după un an, în 1986, ne-am dus din nou la Moscova să achiziționăm instalațiile de lansare a rachetei. Ei erau cu Ziarul Scânteia în față, cu poza navei și ziceau: de unde ați luat rachetele? De ce ați venit să contractati rachetele când voi aveți rachete? Acum noi ce să spunem, până la urmă le-am spus. Uite așa, domnule! Nu vă exagerez, au picat sub masă râzând”, povestește contraamiralul.
Nu la fel de hazlie a fost și vestea care l-a șocat pe comandantul navei în urmă cu 18 ani. Un telefon urgent anunța ceva greu de imaginat!
”Domnule comandant, prezentați-vă la vapor că a luat foc! Vă dați seama ce înseamnă să primești asemenea semnal? Nava fiind la cheu, pe timp de vară, în jurul ei era plin de reziduri petroliere. Și atunci un militar bine intenționat ardea niște butoaie pentru recuperare... că așa se făcea...pentru recuperare se ardea vopseaua. Noroc că a fost șeful mecanic la bord și i-a zis: băi, ia du-te cu ăsta de aici. Și ăsta a luat tăciunii, ce naiba erau, și i-a aruncat în port, în apă. Într-un minut toată pupa vaporului avea flăcări de 5-6 metri. Dacă ținea mai mult de zece minute era terminat”, povestește Dumitru Preda.
Nava Mărășești a fost proiectată în urmă cu mai bine de 40 de ani la Galați, iar construcția s-a făcut în șantierul naval 2 Mai, astăzi inactiv.
Dumitru Preda: S-a început cam în '80 și în '85 era la apă.
Reporter: Destul de repede, cinci ani...
Dumitru Preda: Repede, da. Pai... se muncea!
Reporter: Șantierul azi nu mai e!
Dumitru Preda: Nu mai e. Practic nici nu se mai poate face o mică reparație, ceva acolo, o șipca, nu mai e nimic.
Reporter: Și dacă se strică ceva aici, unde se face reparația?
Dumitru Preda: Aici există agenți economici, privați, care vin.
Reporter: Cam tot ce e aici, în nava asta, cat valorează?
Dumitru Preda: Atunci nici nu se discuta suma. Și era o sumă secretă. I-am întrebat: băi, dar cât costă?! Nu, nu ne -a spus nimeni nimic. Ce să mai, ce cereai, se dădea. Mai ales când era vorba de muniție, armament și tehnică.
Din 1991 fregata Mărășești nu a mai trecut granița. Are o durată de viață depășită, iar în majoritatea timpului stă ancorată la cheu.
Reporter: Un etaj mai jos e cabina de luptă... dar nu a mai iesit demult pe mare.
Dumitru Preda: Nu știu. Asta e treaba lor. Dar nu cred... cred că fac exerciții, fac... nu se poate! Altfel ce justifică aici?
O întrebare la care răspunsul ne lipsește. Avem totuși niște explicații și o mostră de speranță.
”Nu s-a întâmplat vreodată din câte cunosc să iasă pe mare și să vină trasă la remorcă. Unele echipamente sunt depășite. Nava ar trebui reparată capital și modernizată”, spune contraamiralul Constatin Rusu.
Reporter: Cat ne-ar costa mentenanța Mărășești?
Constatin Rusu: Poate depăsi 200 de milioane de euro.
Decidenții nu îndrăznesc să pună pe hârtie cam cât ne-ar costa reparația navei. Nici dacă este sau nu rentabilă. În condițiile în care bugetul Ministrului Apărării pentru înzestrare și modernizare este de șase miliarde de lei, sumă ce reprezintă 36% dintr-un buget de peste 17 miliarde de lei, adică 2% din PIB.
Din acești bani vrem să mai cumpărăm și avioane de luptă, să modernizăm navele regale, să facem corvete în parteneriat străin și, pe viitor, să cumpărăm și trei submarine. Cu toate acestea, optimismul este la el acasă.
”De-a lungul timpului, tot în șantierele navale din România s-au făcut reparații capitale, s-au modernizat sistemele electornice din dotarea fregatei Mărășești și sigur că lucrurile acestea continuă”, explică Mircea Dușa
secretar de stat în MApN.
Continuă, continuă... dar unde? De vreme ce șaniterul Mangalia, de pildă, unde pe vremuri s-au construit zeci de nave, este nefuncțional. Și acesta este unul dintre motivele pentru care am ajuns să aruncăm cu banii pe geam, prin străini.
”Te duci acum foarte frumos și-ți cumperi nave de unde vrei. Dar când ai venit cu nava aici și începe să cadă câte un agregat, câte o piesă, nu știu ce, te duci bagi mâna în buzunar și te duci la el și cumperi. Chiar adânc că ți-o vinde mai scumpă decât când ai cumpărat. Daca vrei să fii mare și tare trebuie să-ți faci propria industrie! De revenit, dacă se vrea se revine, dar nu imediat. Nu mai sunt specialiști. Un specialist care se formează, de exemplu, în motoare, îți trebuie vreo 10 ani așa”, explică Preda.
Șantierul Naval Mangalia, de exemplu, unul dintre cele mai mari din țară, ar fi trebuit să primească bani de la Ministerul Economiei pentru a porni producția. Însă, la fel ca în cazul tuturor fabricilor din industria de părare, nepăsarea celor care ne conduc a șters orice urmă de speranță.
În decembrie 1989, acest șantier avea 2.800 de oameni, ca nivel tehnologic era al doilea după șantierul naval Galați. Și în momentul de față are 36 de oameni. E o situație cum să spun... de plâns! Marina militară nu a miai primit fondurile necesare continuării programului de construcție dar nici de modernizare sau de reparație a navelor din înzestrare.
Între timp, șeful de la Apărare a anunțat că are planuri mari pentru Forțele Navale. Vrea ca, pe viitor, țara noastră să construiască nu unul, ci trei submarine! Specialiștii spun că așa am putea face față unui eventual atac pe mare. Doar că în Marea Neagră situaţia devine tot mai fierbinte!
”S-a speculat foarte mult despre faptul că aș fi afirmat că Forțele Navale Române se vor dota cu un submarin și desigur, foarte multă lume s-a întrebat ce Dumnezeu să facem cu un submarin. Eu cred că am fost greșit înțeles. Este vorba de trei submarine! Știu că poate pare un proiect extrem de ambițios dar eu vă spun că este un proiect perfect realizabil și putem face lucrul acesta într-un șantier naval românesc, așa cum putem construi și orice alt tip de navă”, spune Mihai Fifor, ministrul Apărării Naționale.
Comandorul nostru este mai sceptic. ”De construit vă spun sigur că nu se mai construiește nicăieri. S-a lăsat în paragină, s -a furat tot. Nu mai e nimic”, spune Dumitru Preda.
Din cele peste 120 de nave de luptă pe care le avea România înainte de '90 au mai rămas jumătate. Multe au fost casate pentru că au devenit niște epave. Astăzi, statul vrea să modernizeze Marina Militară, așa cum se întâmplă și în cazul Forțelor Aeriene. Toate astea din aceiași 2% din PIB. Rămâne o singură întrebare: va fi capabilă România să-și producă din nou tehnica militară? Răspunsul, într-un nou episod despre industria de apărare românească, când veţi afla cum vor decidenţii să schimbe radical dotarea Forţelor Aeriene.
