Numele sindromului vine de la denumirea stiintifica din limba latina a cotofenei (Pica pica) care este cunoscuta pentru faptul ca e capabila sa manance aproape orice.
Sindromul Pica pare a se datora deficientei minerale in cele mai multe cazuri, in special deficientei de fier. Adeseori, substanta consumata de acesti pacienti contine mineralul care ii lipseste individului din organism. Circa 1 - 2 % dintre copiii cu probleme la invatatura sufera de forme severe de Pica.
Exista doua forme ale Sindromului Pica : una in care o persoana mananca o hrana comestibila, dar nepreparata: boabe de cafea, coji de cartofi etc. si o alta, cand individul mananca orice altceva in afara de alimente (de la excremente, la pamint, bureti de bucatarie, sapun, bucati de mobila sau var). Diagnosticul poate fi pus doar daca acest comportament persista cel putin o luna de zile.
In cazul in care se suspecteaza Sindromul Pica, este important sa realizeze o evaluare medicala pentru a putea exclude o posibila anemie, blocaje intestinale, sau chiar o afectare hepatica determinata de toxicitatea substantelor ingerate. Inainte de a pune diagnosticul de Sindrom Pica, medicul va evalua prezenta altor tulburari - cum ar fi retardul mental sau o tulburare de tip obsesiv-compulsiv - drept cauza a comportamentului de a manca ciudat, scrie cdt-babes.ro
Exista multe complicatii potentiale ale Sindromului Pica, cum ar fi :
Toxicitatea
Anumite elemente, cum ar fi chitul sau vopseaua, pot contine plumb sau alte substante toxice care sa conduca la intoxicatii, sporind riscul persoanei la complicatii, inclusiv deficit de invatare si leziuni ale creierului. Acesta este efectul secundar cel mai ingrijorator si potential letal al Sindromului Pica.
Deficitul de crestere si dezvoltare
Consumul de obiecte nealimentare poate interfera cu consumul de alimente sanatoase, ceea ce poate duce la deficiente nutritionale severe.
Tulburarile gastro-intestinale
Ingestia de obiecte care nu pot fi digerate, cum ar fi pietrele, nisipul poate provoca constipatie sau blocaje la nivelul tractului digestiv care sa necesite chiar interventie chirurgicala.
Sindromul Pica incepe de obicei in copilarie si de obicei dureaza doar cateva luni. Este foarte dificil de gestionat la persoanele care au si handicap in dezvoltarea neurologica.
Nu exista nici o modalitate specifica de prevenire a Sindromului Pica. Cu toate acestea, o atentie deosebita la obiceiurile alimentare si supravegherea atenta a copiilor cunoscuti ca pun lucrurile in gura poate ajuta ca aceasta tulburare sa nu duca la complicatii majore.